joi, 8 septembrie 2011
Iubeste-ma inca...
Aici, alaturi de inima mea.Aici, cu capul sprijinit pe umarul meu.Aici, sa respiri parfumul pielii mele.Avem doar clipa asta sa stam impreuna pana cand nesiguranta ne va ajunge si ne vom desparti.Nu ma intereseaza ce se va intampla dupa...ce posedam este ACUM. Ce sa facem cu maine, daca in azi este tot ceea ce ne dorim??? Tine-ma strans in acest moment, iubitul meu...tot ceea ce urmeaza dupa poate sa astepte.Nu pleca.Ramai si incalzete-ma in bratele tale.
O ciocarlie deja canta,salutand ziua care urmeaza sa ne desparta.O noua zi care ne va duce departe unul de celalalt fara sa ne promita ca ne vom mai intalni vreodata.
Pasii pe care ii vom face cand vom abandona acest vis, aceasta ora de iubire,vor urma o distanta de netrecut intre corpurile noastre, dar nu si intre inimile noastre, pentru ca nimeni si nimic nu va putea distruge o legatura asa stransa ca a noastra.
Tu vei pleca...eu voi ramane aici, asteptandu-te,cercetand zi dupa zi marea pentru a vedea daca mi te va aduce inapoi.
Ca va fi pentru un minut, ca va fi pentru toata viata, ca va fi pentru o eternitate, iubitul meu, ma vei gasi asteptandu'te , visand la plaja pe care ne'am sarutat prima data.
Dar acum nu vreau sa ma gandesc la despartirea noastra, acum vreau doar sa dorm langa tine.Langa corpul tau parfumat.In bratele tale care sunt singurul meu loc sigur.Alaturi de tine, care esti oceanul meu, esti viata mea,esti TOTUL...
Inca o ora, iubitul meu...doar o ora...IUBESTE-MA inca...!
ESTI TU..VISUL MEU CEL MAI FRUMOS...
Da-mi mainile!Nu pleca!Am incercat sa te las afara din gandurile mele dar inima striga prea tare din cauza durerii pe care i-o cauzeaza absenta ta pentru a putea-o ignora si a o supune la tacere.
Am nevoie de tine!Am nevoie sa te simt aproape cand golul din inima mea ma face sa cad in intunericul temerilor mele si picioarele mele merg pe marginea prapastiei.
De prea multe ori am tremurat de frig departe de imbratisarea ta, de prea multe ori am simtit nevoia de a ma abandona in bratele tale si de a inceta sa ma mai simt rau.
De prea multe ori am plans ascunzadu-ma sub cearsaful de pe patul meu pana adormeam si te visam din nou.
''Acum ca esti din nou langa mine nu vreau sa dispari ca visurile care se dizolva cand ma trezesc.
Rezeama'ti capul pe umarul meu si ramai asa, in liniste, fara sa spui nimic.Imi este de ajuns sa te am langa mine. Imi este de ajuns sa te mangai si sa te pot respira in timp ce lumea se trezeste si noi ramanem inchisi in acest vis in amurgul diminetii.
Nu vreau sa te vad suparat.Chipul tau este atat de frumos cand zambesti.
Acum este totul trecut, totul sfarsit.Sa nu mai lasam resentimentele sa degradeze iubirea noastra.
Dormi iubitu meu, dormi si nu te trezi in timp ce eu iti conturez micutele riduri din jurul ochilor cu degetele mele.
Dormi iubitul meu!...si da'mi mainile!Da-mi mainile si pastreaza-ma cu tine!Iti apartin.Imi apartii.Esti tu...VISUL MEU CEL MAI FRUMOS!...''
luni, 5 septembrie 2011
Contra la discriminaztione degli neri i zingari.
Cos'hai da guardarmi così? Sono il figlio de un UOMO . Un UOMO come lo sei tu. Un UOMO con un cuore che batte. Un UOMO che piange. Un UOMO che soffre. Un UOMO che ama. Un UOMO che spera.
Cosa vedi in me? Un animale? Un alieno? Un mostro orrendo?
Ti faccio paura solo perché il colore della mia pelle non è come il tuo? Non riesci a guardare nei miei occhi perché ciò che ci leggeresti metterebbe a nudo la tua coscienza e ti sentiresti colpevole per quello che mi hai fatto?
Dove eri mentre tendevo la mia mano verso la tua e ti chiedevo d'aiutarmi? Dove eri mentre mia famiglia e miei amici morivano di sete a bordo di quel gommone su cui galleggiavano le speranze di altri UOMINI che, come me, si auspicavano una vita migliore?
Dove eri mentre t'imploravo d'accoglierci e non lasciarci al nostro triste destino? Dove eri mentre mi coprivo gli occhi con le mani e pregavo DIO che tu avessi pietà di noi?
Hai voltato il volto dalla parte opposta alla mia. Hai preferito continuare a guardare alla tua bella vita, evitando alla tua vista qualcosa che avrebbe potuto farti stare male ed hai finto che noi non esistessimo.
Hai finto che la nostra morte fosse un gioco, perché le nostre vite, secondo te, valgono meno di quelle della gente che ha lo stesso colore della tua pelle.
Ed anche adesso che il mare sta vomitando il corpo senza vita dei miei compagni, continui a darmi a dosso e a trattarmi peggio di un animale.
E se, un giorno, ci fossi tu al mio posto?...
miercuri, 17 august 2011
PCH
Asociatie
Asociatia Peluza Catalin Hildan Dinamo a luat fiinta in anul 2011, fiind fondata de catre aceiasi oameni care au pus umarul la formarea acestei peluze si care au facut din aceasta numarul unu in Romania vreme de multi ani, din toate punctele de vedere.
Aceeasi peluza care era privita atat cu invidie dar si cu respect de catre intreg fenomenul ultras din Romania, aceeasi peluza care a organizat deplasari impresionante atat interne cat si externe, aceeasi peluza care a dat tonul in ceea ce privește coregrafiile si spectacolul din tribune, aceeasi peluza care a realizat atat o revista cat si o emisiune radio.
Asociatia isi propune sa ofere conditiile dezvoltarii peluzei astfel incât independenta acesteia fata de conducere sau de alti factori de influenta sa nu fie pusa sub semnul intrebarii.
Aceasta asociatie ne ofera posibilitatea sa contribuim, poate intr-o masura mai mare sau mai eficienta decat pana acum, la aceasta dezvoltare a peluzei. Printr-o continua implicare in ceea ce inseamna evolutia acesteia, ne dorim sa ne detasam din nou in fruntea peisajului ultra’ din România.
De asemenea ne propunem sa aparam in continuare imaginea clubului Dinamo București, dar si imaginea, interesele si drepturile suporterilor in general, ale suporterilor dinamovisti in particular. Interesul nostru general, ca suporteri dinamoviști, este ca tot ce înseamna Dinamo, de la echipa pana la suporteri, sa evolueze si sa atinga noi culmi ale succesului.
Dorim sa devenim o voce a acestui interes dar si o voce a drepturilor suporterilor, o voce care multa vreme nu a fost ascultata, o voce impotriva abuzurilor îndreptate din mai multe directii impotriva noastra, o voce impotriva ipocriziei care înconjoara fotbalul romanesc.
Totodata, poate cel mai important obiectiv este pastrarea vie a amintirii si spiritului lui Catalin Hildan; promovarea valorilor in care a crezut si Catalin: devotament, ambitie, dragoste pentru culori, spirit de sacrificiu.
Dupa ce ani de zile am fost alaturi de Dinamo si de aceasta peluza, consideram ca este momentul sa pornim si pe acest nou drum, cu speranta ca vom reuși poate chiar mai mult decat ne-am propus.
O ISTORIE A FOTBALULUI ROMANESC
Mai mult decat un nume…un leader.. un mit…o istorie…un simbol…o peluza… CATALIN HILDAN!
Dragoste, patima, ambitie, daruire si sacrificiu, sunt doar cateva din cuvintele care il defineau. Catalin Hildan este simbolul clubului Dinamo.. este cel care s-a nascut, a trait si a murit pentru Dinamo. Catalin Hildan reprezinta motivul pentru care iubesti culorile alb-rosii si iti doresti sa imbraci tricoul lui Dinamo.
Fara Catalin, nici noi, nici Dinamo nu am mai fi fost la fel:
“Obisnuiti sa castigam mereu, orice infrangere insemna pentru noi o adevarata drama. Plangeam, ne ofticam, iar cel mai urat dintre noi facea Catalin, care suferea enorm la orice meci pierdut. Era atat de pasionat si avea atata furie in el, incat cred ca ar fi fost in stare sa il sfasie pe cel care s-ar fi luat de el in clipele acelea”-Florentin Petre
Atras de mic de sport, a debutat cu rugby dar nu pentru mult timp, inclinatia sa spre fotbal aducandu-l in curtea clubului Dinamo in anul 1986. In scurt timp dragostea sa pentru fotbal, ambitia sa, devotamentul si atașamentul sau pentru Dinamo si-au spus cuvantul. A caștigat titlul national la toate categoriile de varsta: pitici, cadeti, juniori 2 și juniori 1.
Debutul la echipa mare a lui Dinamo a avut loc pe 2 octombrie 1994, intr-un meci impotriva Stelei, pe Ghencea, cand l-a înlocuit pe Demollari. Pentru Catalin, un meci cu Steaua insemna totul. Dupa cum spune tatal sau, Marin Hildan, victoria cu 3-2 in fata Stelei din 2000 – care a adus titlul cu numarul 15, dupa o pauza de 8 ani – a insemnat cea mai mare bucurie a lui Catalin.
Daca ar fi sa vorbim in date statistice, realizarile lui Catalin sunt impresionante, in prima divizie a imbracat de 138 de ori tricoul lui Dinamo, marcand 6 goluri; în competitiile europene a jucat 7 meciuri; iar tricoul echipei nationale a Romaniei l-a îmbracat de 8 ori, participand si la Campionatul European din 2000. In aceasta perioada a castigat un titlu national si o cupa a Romaniei.
Dar nu statistic vorbim, vorbim despre ce inseamna Catalin Hildan pentru noi, despre daruirea lui pe teren, despre lacrimile de dupa infrangeri, despre momentele unice pe care ni le-a daruit, despre dorinta de invingere si euforia sa de dupa victorii…
In toamna anului 2000, in ziua de 5 octombrie, Catalin Hildan pleaca in alta lume. Prea brusc, prea devreme si prea trist, Catalin lasa in urma lui o familia minunata si un imens gol in sufletele suporterilor care nu il vor uita niciodata si care il vor considera mereu – UNICUL CAPITAN. Astfel ziua de 5 octombrie devine cea mai trista zi din istoria clubului Dinamo.
Atitudinea sa atat din teren, unde isi transmitea dorinta de victorie tuturor coechipierilor, cat si cea exemplara pe care o avea in afara stadionului, apropierea sa de suporteri, spiritul sau unic de lupta, devotamentul si dragostea pentru culorile lui Dinamo au făcut din Catalin Hildan un idol al suporterilor dinamovisti si un model pentru toti jucatorii care au avut onoarea de a-i fi alaturi.
De la Catalin am invatat ce inseamna sa-ti doresti victoria, de la el am invatat sa fim luptatori, sa plangem dupa o infrangere si sa ne ridicam de fiecare data, de la el am invatat ce inseamna sa iubesti cu adevarat culorile alb-rosii.
Astazi, tricoul cu numarul 11 al lui Dinamo reprezintă intreaga mentalitate dinamovista, spiritul de lupta, de sacrificiu – mandria noastra, un idol si chiar mai mult … un ideal.
Catalin Hildan inseamna Dinamo. El este cel care reprezinta mai mult decat oricine numele Dinamo iar noi, suporterii avem datoria sa purtam vie flacara amintirii sale, sa ducem mai departe tot ce am invatat de la el, sa il cinstim si sa ii aparam numele.
Odata cu numele, Peluza Catalin Hildan duce mai departe idealurile si spiritul sau, Catalin fiind mereu prezent in sufletele noastre, fiind simbolul care va continua sa ne dea incredere.
TE VOM IUBI MEREU !
CAINE PANA LA MOARTE
Alege !!!
Desfa o bere; Sau ia-ti o apa plata cu lamaie. Iesi cu tovarasii in oras; sau scrie-le pe messenger. Mergi la stadion; sau deschide televizorul.Traieste meciul; sau doar priveste-l. Canta pentru echipa ta; sau mananca linistit seminte. ‘Mareste volumul’ cand scorul nu e favorabil; sau pleaca de la stadion. Aplauda-ti favoritii in momentele grele; sau fa-le semne obscene. Ramai cu mainile curate; sau manjeste-te pentru un ‘pumn de argint’. Vopseste un steag; sau doar admira pe internet poze. Ajuta cu ce poti la ridicarea peluzei tale; sau doar lauda-te cu realizarile celorlalti. Invinge-ti corect rivalul; sau da`i un bolovan in cap. Fii solidar pana si cu adversarii cand e cazul; sau bucura-te cand li se face o nedreptate. Nu te lasa calcat in picioare; sau stai capra. Reactioneaza cand un ‘camarad’ a dat de necaz. Sau fa-te ca nu vezi. Fii suporter; sau fii spectator. Incurajeaza-ti echipa pentru a obtine rezultate; sau asteapta sa obtina rezultate pentru a o incuraja.
Ai optiuni…
…cu totii avem !
Ramane doar sa punem in balanta ce e bine pentru noi, ce e bine si pentru cei la care tinem sau pentru cauza pe care o sustinem. Atat! In cazul nostru, a celor care facem parte (sau cel putin pretindem asta) din fenomenul fotbal lucrurile sunt complicat de simple. Pe vremuri, cei ale caror locuri le ocupam noi, aia tineri, au reusit sa formeze, din instinct, un domino. Un domino construit din dragostea pentru culorile echipei careia si-au dedicat tineretea, din pasiunea pentru fotbal si pentru tot ce inseamna el. E adevarat, ajutati din plin si de atitudinea celor care le reprezentau in teren aceasta pasiune. Cu timpul insa, au inceput sa dispara piese. Una au luat-o conducatorii, alta impresarii jucatorilor, ba o alta jurnalistii, una mafia pariurilor, inca o piesa furata chiar de cei pentru care raguseau in fiecare week-end, ori de televiziuni, etc. Si mai dureros…pana chiar si de ei. Dar nimeni din cei care au furat cate o piesa nu s-a multumit cu putin, iar acestea au inceput sa dispara din ce in ce mai mult si tot dominoul sa se clatine din ce in ce mai tare. Piesele au fost schimbate cu probabil singurul punct comun al tuturor partilor implicate :
BANII. Multi bani. Si mai multi ! cat mai multi ! …
Clasa de jos a fost mancata aproape in intregime de sistem, omul cu o situatie precara fiind nevoit sa stea in afara stadionului in care a trait atatea satisfactii, din cauza preturilor impuse de conducerea cluburilor. Nu ca ar mai fi avut ce sa vada..pentru ca mafia pariurilor a avut grija sa transforme jucatorii in actori. Sau a impresarilor care i-au facut sa alerge de foame si nu din pasiune pentru clubul pe care il reprezentau. Sau a televiziunilor care s-au dus glont catre dobitoci si i-au indobitocit si mai tare prin denigrarea oamenilor care incercau sa puna piesele la loc. Sa nu uitam de cei care s-au dezis de “reconstruire” si au vandut din ele. Sau aceia printre care din pacate se numara din ce in ce mai multi in ziua de azi…cei resemnati, cei care nu vand piese dar le pierd din diferite motive. Fie din lejeritatea de a mai lupta pentru vremurile bune, fie pentru ca nu mai pot asta, fie din scarba, fie din fel de fel de alte motive.
Dar in general din DEZBINARE…
Pentru ca te axezi sa-ti dobori rivalul cand adevaratii inamici, toti cei care au inceput si continua cu brio sa strice totul, asteapta sa ne spargem capetele, sa infundam puscarii, sa ne bagam singuri pumnul in gura, sa cedam, sa ne resemnam !
Fotbalul romantic sau fotbalul modern ?
Deci ?! ALEGE !
joi, 28 iulie 2011
La storia de Barbie
Barbie
Papusa Barbie
Cum a aparut papusa Barbie care avea sa faca istorie pe piata jucariilor din intreaga lume? Povestea papusii Barbie incepe in 1956, cand Ruth Handler, sotia fondatorului firmei de jucarii Mattel din SUA, a descoperit in vitrina unui magazin dintr-un oras elvetian o papusa adulta, statueta Lilli, cu par bogat, buze senzuale si bust proeminent.Sotii Handler au cumparat drepturile de autor asupra statuetei Lilli, iar numele papusii este un diminutiv al numelui fiicei creatorilor ei, Barbara. Prima aparitie a papusii, in 1959, la Targul international de jucarii de la New York, a fost intampinata cu reticenta de parinti, care considerau ca Barbie este nepotrivita pentru copii, din cauza dimensiunilor de top model ale acesteia: inaltime de 1, 83 cm si masurile 96-46-96. Nelasandu-se coplesiti de esec, sotii Handler au schimbat vestimentatia papusii, imbracand-o intr-un costum de baie si au inceput sa o vanda in California.
Succesul nu a intarziat: in trei luni de vara s-au vandut aproximativ 350.000 de exemplare. S-a declansat astfel o veritabila barbie-manie, care a devenit obiect de studiu pentru psihologi sau specialisti in marketing.
De-a lungul timpului papusa a capatat silueta lui Marilyn Monroe, cu celebra rochie ridicata ca de vant, chipul lui Elisabeth Taylor, care, dupa rolul Cleopatrei, a devenit celebra, sau al apetisantei Pamela Anderson. in editie limitata, papusa a mai imprumutat chipul altor vedete, precum: Claudia Schiffer, Naomi Campbell, Spice Girls sau Kate Winslet din Titanic. De asemenea, Barbie a fost imbracata in costum de astronaut in timpul aselenizarii sau in halat alb, de sora medicala, in timpul razboiului din Vietnam.
In perioada relaxarii relatiilor cu americanii de culoare, papusa a aparut in chip de negresa. In epoca hippie Barbie avea parul lung si blugi, apoi s-a imbracat in fusta scurta, in perioada mini. Din 1996, Barbie a devenit bruneta si si-a schimbat dimensiunile, potrivit noilor standarde:86-56-83.
Pentru papusa Barbie, aceasta vedeta de plastic, au fost create tinute si accesorii de nume celebre, precum Yves Saint Laurent, Christian Dior, Valentino, Perry Ellis, Oscar de la Renta sau Bob Mackie. Chiar daca barbie-mania a trecut, si in momentul de fata Mattel vinde in medie 1,5 milioane de papusi pe saptamana. Aceasta demonstreaza ca Barbie a trecut testul timpului cu succes, ramanand si acum una din cele mai dorite papusi din lume.
miercuri, 27 iulie 2011
Sa zbor...din nou...
Am uitat cum poti sa zbori. Aripile mele nu imi mai amintesc mangaierea vantului si nici a caldurii soarelui.
Picioarele mele merg pe pamant, murdarindu'se de praf si lacrimi, timp in care cerul ramane un regat inaccesibil.
Si totusi a fost o perioada in care zborul nu imi era exclus.
O perioada in care stiam sa ma invart printre nori ca un pescarus.O perioada in care lovitura realitatii nu imi rupsese aripile si inca mai credeam in posibilitatea viselor.
Iar acum, in schimb, sunt aici la bordul unei prapastii punand la indoiala zboru.Indoindu-ma de incercarea de a scoate in evidenta zborul, sau chiar a renunta de teama sa nu fiu inghitita de golul care se afla sub mine.
Aripile mele sunt prea slabite.Prea mult timp nu le'am intins, nu le'am desfasurat.Prea mukt timp au fost ramase nemiscate pe spatele meu...si acum cand nevoia de a zbura se intoarce in inima mea, ma tem ca nu as avea insufletirea potrivita pentru a traversa cerul si a ma intoarce la transformarea din timpul trecut.
Dar poate, intr'o zi, voi zbura din nou fara observatii si impedimente. Picioarele mele se vor inalta treptat de pe pamant.
Vantul ma va inalta cat mai sus.Degetele mele vor deveni aripi delicate ca de fluture.Voi atinge cerul din nou, dandu'mi seama ca pentru a zbura este de ajuns sa incerci, sa te lasi purtata de zbor pur si simplu...
Volare...di nuovo
Ho dimenticato come si fa a volare. Le mie ali non ricordano più la carezza del vento, ni il calore del sole.
I miei piedi caminano nella terra, sporcandosi di polvere e lacrime, mentre il cielo rimane un regno inaccesibile.
Eppure c'è stato un tempo in cui il volo non mi era precluso.
Un tempo in cui sapevo volteggiare tra le nuvole come un gabiano. Un tempo in cui la ferita della realtà non aveva ancora squarciato le mie ali ed io credevo nella possibilità dei sogni.
Ed ora, invece, sono qui, sul bordo del precipizio dubitando di volare. Dubitando se tentare di spiccare il volo, oppure rinunciare per la paura di essere inghiottita dal vuoto che si trova sotto di me.
Le mie ali sono troppo deboli. Per troppo tempo non le ho più dispiegate. Per troppo tempo sono rimaste immobili sulla mia schiena...ed ora che il bisogno di volare torna a farsi vivo nel mio cuore, temo che non abbiano il vigore adatto per attraversare il cielo e tornare a librarsi con la lievità di un tempo.
Ma forse, un giorno, tornerò a volare senza accorgermene. I miei piedi si solleveranno, lentamente, da terra.
Il vento mi sospingerà verso l'alto. Le mie dita sfioreranno le ali delicate di una farfalla. Toccherò di nuovo il cielo, rendendomi conto che per volare basta lasciarsi andare....
marți, 19 iulie 2011
Se face ca...
Se face ca toate aceasta strada stiu ca ma va ghida catre o destinatie...mai degraba...la destinatia MEA, cea pentru care sunt nascuta si crescuta pana azi...
Se face ca eu vreau propriu sa vad lucrurile care ma asteapta, in sensul de a reuni in sfarsit toate bucatile din puzzel'ul existentei mele si a da un sens a tot ce am vazut si a tuturor persoanelor care, chiar si pentru putin tim, au facut parte din viata mea...
Se face ca azi am stiut ca o prietena foarte buna a primit o veste minunata si sunt cu adevarat fericita pentru ea :))
Se face ca ma bizui pe vointa Acelui Dumnezeu de acolo de sus pentru ca stiu ca si daca ma pune inaintea obstacolelor si suferintelor, o face pentru a face sa cresc...pentru ca orice pas inainte ma indruma cat mai aproape de jumatatea mea...acea jumatate pe care El a pregatit'o pentru mine.
Se face ca inca nu inteleg multe lucruri, sunt convinsa ca, reproducand cuvintele Silviettei( http://it.wikipedia.org/wiki/Silvietta), roata se intoarce in viata fiecaruia pentru a intoarce si a incanta cate putin pe fiecare...
Se face ca aveti dreptate toti ...seninatatea naste din interiorul nostru ,nu chiar de la persoana care teoretic ar trebui sa iti pondereze viata...
Pentru ca pana si acea persoana intr'o zi te'ar putea trada...ar putea sa plece... sau ar putea chiar sa se intample contrariu...
Arta de a face totul sa alunece in favoare sa si de a nu lua prea mult pentru obstacolele mai mult sau mai putin mari ale vietii se invata cu anii...cu experienta...si la 21 ani cred ca sunt pe drumul cel bun...
C'è che...
C'è che tutta questa strada in salita so che prima o poi porterà ad una destinazione... anzi... alla MIA destinazione, quella per la quale sono nata e cresciuta fino ad oggi...
C'è che io voglio proprio vedere cosa mi aspetta, in modo da riunire finalmente tutti i pezzi del puzzle della mia esistenza e dare un senso a tutto quello che ho vissuto e a tutte le persone che sono entrate, anche per poco, a far parte della mia vita...
C'è che oggi ho saputo che una mia cara amica ha ricevuto una bellissima notizia e sono davvero felice per lei :))
C'è che mi affido alla volontà di quel Dio lassù che so che anche quando mi pone davanti ostacoli e sofferenze, lo fa per farmi crescere... perchè ogni passo avanti mi porta sempre più vicino alla mia meta... a quella che Lui ha preparato per me.
C'è che anche se non capisco molte cose, sono convinta che, a dirla con le parole di Silvietta, la ruota fa il turno nelle vite di ciascuno di noi per girare e per accontentare un po' tutti...
C'è che avete ragione tutti... La serenità nasce da dentro noi stessi... e non bisogna farla dipendere da nessuno altro da noi... nemmeno dalla persona che teoricamente dovrebbe condividere la tua vita...
Perchè anche quella persona un giorno potrebbe tradirti... potrebbe andare via... o potrebbe anche accadere il contrario...
L'arte di farsi scivolare tutto addosso e di non prendersela troppo per gli ostacoli più o meno grandi della vita si impara con gli anni... con l'esperienza... e a 21 anni credo di essere sulla buona strada...
Ganduri in mii de nuante: Dorinte...
Eh Gia..
eh già
sembrava la fine del mondo
ma sono ancora qua
ci vuole abilità
eh, già
il freddo quando arriva poi va via
il tempo di inventarsi un’altra diavoleria
eh, già
sembrava la fine del mondo
ma sono qua
e non c’è niente che non va
non c’è niente da cambiare
col cuore che batte più forte
la vita che va e non va
al diavolo non si vende
si regala
con l’anima che si pente
metà e metà
con l’aria, col sole
con la rabbia nel cuore
con l’odio, l’amore
in quattro parole
io sono ancora qua
eh, già
eh, già
io sono ancora qua
eh, già
ormai io sono vaccinato, sai
ci vuole fantasia
e allora che si fa?
eh, già
riprenditi la vita che vuoi tu
io resto sempre in bilico
più o meno, su per giù
più giù, più su
più giù, più su
più su, più giù
più su, più giù
più su, più giù
più su
col cuore che batte più forte
la vita che va e non va
con quello che non si prende
con quello che non si dà
poi l’anima che si arrende
alla malinconia
poi piango, poi rido
poi non mi decido
cosa succederà?
col cuore che batte più forte
la notte ha da passà
al diavolo non si vende
io sono ancora qua
eh, già
eh, già
io sono ancora qua
eh, già
eh, già
io sono ancora qua
io sono ancora qua
eh, già
eh, già
Dorinte...
Corabia vietii mele a abandonat in sfarsit ruta traversata de furtuni si valuri si si'a pregatit o mare calma , sub un cer favorizat de claritate si cu un curcubeu la orizont.
Iata ca am reusit intr'un final sa imi pun toata cartile pe masa si sa ii cer nota celui care imi apartine.
Iata ca am realizat obtinerea seninatatii 'interioare', in pofida faptului ca raman unele intrebari fara raspuns, dar sunt constienta ca am si eu am dreptul la 'bucatica' mea de fericire si intentionez sa fac totul pentru a o obtine.
Iata ca imi dau seama ca sunt pe treapta de a ma ingriji pe mine insami , de a nu avea nevoie de niemni, de a nu depinde psihologic de nimeni.
Este o senzatie frumoasa. E o constientizare , aceasta vointa. Este un lucru ce tine de obtinere, de irevocabilitate.Este un sentiment care nu va fi maturat de adierea vantului , ci care va ramane inca la bordul corabiei mele precum o frunza ramate atasata in copac.
Desideri...
E la nave della mia vita abbia finalmente abbandonato la rotta attraversata da tempeste e marosi e si sia incamminata lungo un mare placido, sotto ad un cielo tendente al limpido e con un bell'arcobaleno all'orizzonte.
Ecco che sono riuscita finalmente a mettere tutte le mie carte in tavola e a pretendere il conto di quello che mi spetta.
Ecco che mi accorgo di essere serena "dentro", nonostante rimangano alcune questioni irrisolte, ma consapevole che anche io ho diritto alla mia fetta di "felicità" e che ho intenzione di fare di tutto per conquistarla.
Ecco che mi rendo conto del fatto di essere in grado di badare a me stessa, di non aver bisogno di nessuno, di non dipendere psicologicamente più da nessuno.
E' una bella sensazione. E' una consapevolezza, questa volta. E' qualcosa di acquisito, di non revocabile. E' un sentimento che non verrà spazzato via dai venti, ma che resterà ancorato alla mia nave come la vela rimane attaccata all'albero.
marți, 10 mai 2011
Best friends forever!!!
•A avea un prieten este mai vital decat a avea un inger. – Nichita Stanescu
•Un prieten este cineva care are aceeasi dusmani ca si tine. – Abraham Lincoln
•Imi place sa stiu totul despre noii mei prieteni, dar nimic despre cei vechi. – Oscar Wilde
•Prietenia inseamna a fi frate si sora, doua suflete ce se ating fara sa se confunde, doua degete ale aceleiasi maini. – Victor Hugo
•Prietenia este inchisoarea sufletului de buna voie in trup strain. – Dimitrie Cantemir
•Alaturi de un prieten adevarat este cu neputinta sa ajungi la neznadejde. – Honore de Balzac
•Prietenia indoieste bucuriile si injumatateste necazurile. – Francis Bacon
•Prietenia e lucrul cel mai greu de explicat. Nu este ceva ce se poate invata la scoala. Dar daca nu ai invatat ce inseamna prietenia inseamna ca nu ai invatat nimic. – Muhammad Ali
•Drumul catre casa unui prieten nu e niciodata lung. – Necunoscut
•Cand nu mai am putere inchid ochii si realizez ca prietenii mei imi sunt energia mea. – Necunoscut
marți, 3 mai 2011
Ziua Libertăţii Presei sărbătorită la Universitatea din Piteşti
Astazi, studenţii anului II Jurnalism au sărbătorit Ziua Libertăţii Presei într-un mod inedit. Sub îndrumarea profesorilor Georgiana Popescu şi Remus Cîrstea, au realizat prima emisiune radio-tv din istoria universităţii, intitulată vedete la radio tv.
Structurată într-o parte de radio şi una video, emisiunea pamflet a avut ca scop imortalizarea stării actuale a mass-media româneşti, studenţii imitând diferite vedete precum Mircea Badea, Mihaela Rădulescu, Daniela Crudu sau Mircea Solcanu.
Iniţiativa a venit că o completare a aceluiaşi stil original de petrecere a zilei de 3 mai, după ce anul trecut, aceeaşi studenţi au prezentat colecţia de haine făcute din ziare, numită "News Collection"
Ziua mondială a Libertăţii Presei, sărbătorită pe 3 mai, încearcă să reamintească importanţa informării corecte a publicului de către jurnalişti, informare ce poate fi realizată cu exactitate doar prin respectarea dreptului inamovibil al liberei exprimări.
Ce părere au câţiva oameni ai presei locale, despre libertatea presei în România
Delia Duminică - asistent universitar al Universităţii din Piteşti, Facultatea de Jurnalism:
“Nu pot epuiza subiectul «Presa din românia la ora actuală» în câteva secunde. Presa din România mai are de muncă. Vin de la bibliotecă unde studiez colecţiile vechi de ziare şi mă uitam că şi în perioada comunistă, cu toată cenzura şi tot, se scria mai curat, respectându-se interesul cetăţeanului; erau altfel decât toate mizeriile ce apar acum în ziare.”
Alină Popescu - asistent universitar al Universităţii din Piteşti, Facultatea de Jurnalism:
“Să sperăm că e doar o vârstă a presei şi că se vor maturiza cei din presă. Studenţi care vor ieşi din facultăţi, cred că vor reuşi să schimbe ceva. Noi, românii, suntem dezamăgiţi de actuală situaţie, dar nici nu facem mare lucru. Ne plângem, ne plângem, dar nu facem nimic. Asta este stilul românesc. Şi am avea multe de reparat la presa de azi, începând de la calitate până la eliminarea manipulării politice.”
Flavia Jinga, ziarul Argeşul:
“Libertatea presei ţine de fiecare jurnalist care îşi asumă libertatea lui în ogradă lui. Deci libertatea presei nu este ceva general valabil şi un concept fad, impersonal, golit de sens, ci ţine de fiecare jurnalist în parte care îşi asumă teritoriul lui, nervii lui, munca lui şi ideile lui.”
Aceasta a avut şi un mesaj pentru viitorii jurnalişti:” Să fie ei înşişi să îşi asume munca, să nu aibă temeri de şefi şi să fie nişte “câini care muşcă rapid şi bine»”.
Mihai Corbescu
Irina Dumitraşcu
Andreea Mihai
Foto: Mihai Corbescu
CITATE DESPRE PRESA SI LIBERTATEA EI!
- Libertatea noastra depinde de libertatea presei, iar aceasta nu poate fi limitata fara afi pierduta. Thomas Jefferson
- Nu exista lege mai mare in jurnalism decat aceea de a spune adevarul si de a insela diavolul.Walter Lippmann
- Libertatea presei este binecuvantare atunci cand se scrie despre altii si calamitate cand ne gasim pe noi insine acuzati de multe. Samuel Johnson
- Presa libera poate fi buna sau rea, dar in mod sigur fara libertate va fi intotdeauna rea. Albert Camus
- Jurnalismul nu va fi niciodata silentios: aceasta este cea mai mare virtute dar si cea mai mare slabiciune a jurnalismului. Henry Anatole Grunwald
- Libertatea presei lucreaza in asa fel incat nu exista multa libertate de la ea. Grace Kelly
- Daca ar fi sa decid intre a avea un guvern fara ziare sau presa fara guvern, nu as exita vreun moment sa aleg cea de-a doua varianta. Thomas Jefferson
- O stire trebuie sa fie asemenea unei fuste mini purtata de o femeie frumoasa. Destul de lunga pentru a acoperii subiectul, dar destul de scurta ca sa fie interesanta. Anonymous
luni, 2 mai 2011
Ziua libertatii presei
marți, 5 aprilie 2011
Crede in tine!
Unde au disparut...?
joi, 24 martie 2011
Time for fun :))
-Auzi ma (intreba unul), da ce e ala sah?
-Ba (ii raspunde celalalt) sahul e pisesle alea care le bagam noi in punga cand jucam table.
R: RES-TAN-TE
- studentii de la medicina invata pe rupte, studentii de la ase invata pe rupte, studentii de la politehnica dau petreceri, beau si se distreaza..
Dupa o vreme, Dumnezeu iar il trimite pe Sf. Petru pt aceeasi chestie..vine Sf. Petru si ii zice:
- studentii de la medicina nu stiu altceva decat sa invete.. aia de la ase la fel, aia de la politehnica petrec de zori..
In sesiune iar il trimite Dumnezeu pe Petru sa verifice..
- studentii de la medicina stau treji nopti intregi ca sa invete, aia de la ase la fel, aia de la politehnica se roaga de zor
Dumnezeu: -BUN! p-astia ii trecem!
Despre dragoste...
luni, 21 martie 2011
Ori suntem prieteni ori nu mai suntem???
Pentru mine un prieten adevărat e cel la care ştiu că pot apela oricând, la orice oră din zi sau din noapte. Un om pe care mă pot baza. Un om care ar sta să asculte tot ce am să-i spun, fără să se plictisească. Un om care să mă accepte aşa cum sunt, cu bune sau cu rele. Un om care să nu profite de mine. Un om care să-mi spună verde-n faţă ce are de spu
s, un om căruia şi eu să-i pot spune adevărul, fără supărare şi ranchiună. Un om care, idiferent de categoria sa socială şi de mărimea portofelului, să nu mă facă să mă simt inferioară sau superioară. Un om cu capul pe umeri, inteligent şi cu bun simţ… Un om asemănător mie, la suflet…
So, câţi oameni sunt lângă noi? Câţi ne sunt prieteni? Câţi sunt amici şi câţi sunt doar simple cunoştiinţe? Câţi dintre ei ne consideră prieteni? Relaţia asta de prietenie poate fi univalentă? Ce este acela un prieten adevărat?
Întrebări peste întrebări… Întrebări la care fiecare din noi are un răspuns diferit pentru că simţim diferit, trăim diferit…
Am avut mulţi prieteni de-a lungul vieţii… Şi fete şi băieţi. Trebuie să recunosc că fetele au fost întotdeauna cele mai rele… În faţă îmi zâmbeau şi erau lapte şi miere, iar pe la spate îşi ascuţeau cuţitele şi incercau sa imi fure prietenii. Normal, pe măsură ce am crescut, mi-am ales prietenii cu mai multă grijă, zic eu… Câţi am păstrat dintre toţi, până acum? Unul singur… Culmea, un băiat… Vorbesc rar cu el, uneori mă întreb ce face, dar nu-l sun… Dar, cu toate astea, îl simt aproape de mine şi ştiu că, dacă voi avea vreodată nevoie de ceva, el va fi acolo, gata să mă ajute, gata să mă sprijine…
Am mai cunoscut oameni… La facultate, în baruri, , la concerte… Pe unii i-am plăcut din prima, la fel cum pe alţii i-am antipatizat… Cu unii am ieşit, am fost la concerte, la restaurant, în baruri, în parc… Dar câţi îmi sunt prieteni? Eu îi consider pe toţi prieteni, pentru că nici unul nu m-a lăsat baltă la nevoie… Îi accept aşa cum sunt, cu defectele şi problemele lor… Le duc dorul atunci când sunt departe şi aştept fremătând reîntâlnirea… Cu unii vorbesc zilnic, cu alţii mai rar… Într-unii simt câteodată o falsitate… În alţii simt o superioritate care nu e dată neapărat de inteligenţă… În alţii simt o invidie care n-aş putea spune de unde vine… Inainte treceam uşor peste accesele astea de personalitate, dar nu fără să mă supăr, în sinea mea, că nu am găsit nişte prieteni mai sinceri…intre timp totul s-a schimbat...ii am langa mine doar pe cei care merita cu adevarat.
Şi-acum revin… Cine sunt prietenii, de fapt? Pentru mine sunt oamenii alături de care îţi place să-ţi petreci timpul… Sunt cei cu care poţi vorbi… Sunt cei în care poţi avea încredere… Sunt cei cu care te simţi bine… Sunt cei lângă care te simţi în elementul tău… Sunt cei care îţi seamănă cel mai mult… Sunt cei pentru care te gândeşti cu săptămâni înainte ce să le faci cadou de ziua lor… Sunt cei pe care îi suni de Revelion şi nu le dai SMS-uri… Sunt cei pe care-i suni atunci când te simţi singur… Sunt cei care, cu puţin noroc, nu te vor dezamăgi niciodată şi vor fi mereu alături de tine…
Studentie studentie...
Cu nopti albe de betie;
Cand petrecerea e-n toi,
Sesiunea-i peste voi.
Ce te faci tu dimineata?
Cu o foaie alba-n fata?
Iata mintea de student,
Ce nu prea a fost atent,
La religie candva,
Pe cand scolar se numea:
“Doamne! Doamne!
Te rog azi cu pietate,
Iarta-ma Tu de pacate…
Am gresit, n-am invatat,
Am fost tare-aglomerat.
Promit Tie, negresit,
Doamne! Data viitoare,
Jur c-am sa fiu pregatit,
Pentru orice intrebare.”
Sa nu-l credeti mincinos,
Caci nu este nici n-a fost.
El vorbeste necajit
Si regreta c-a gresit…
Dar precum orice minune
Nu tine decat trei zile,
Dorul lui si pietatea
Intr-o clipa dar s-au stins,
Cand pe foaie, langa nume
A stat scris cu rosu- ADMIS…
Time for fun :))
primul spune:
- bai..mama mea a ramas fara un ochi...si i`am montat un ochi de sticla. acum vede mai bine ca inainte..va spun!
al 2`lea...
-asta nu`i nimic. soacra mea a fost calcata de tren si a ramas fara picior. i`am montat un picior din lemn...acum fuge la 60 de ani prin curte de neoprit.
la 3`lea...
-ehe...voi sunteti slabi...
bunica mea la batranete si`a pierdut memoria. asa ca i`am atasat la spate o cutiuta unde i`am mai pus un creier. acum face logaritmi si ecuatii de gredul 3.
-du`te mai ..cine a mai vazut asa ceva?? intreaba primul student..
-mata cu ochiul de sticla!!
luni, 14 martie 2011
Facultatea-singura speranta
În aceste locuri parca uitate de lume sunt vieți omenești,suflete nevinovate,nedorite de familiile lor.În aceasta ‘casa’, zilele nu trec precum gandul ca în basme, ci sunt stanci neclintite.Timpul și locurile exterioare sunt mirifice,asemeni unui basm,pentru sarmani copii ce încearca să își creeze o “viata” într-o închisoare.
Copii care traiesc în centrele de plasament nu au prea multe șanse în viața.Cu toate acestea,sunt persoane care au ambiție.Acesta este și cazul lui Narcis Lazar,care a luptat cu orice prejudecăți și idei preconcepute despre copii orfani și în prezent este student la Universitatea din Pitești,cu specializarea –Asistență Socială-.
Drama lui a început odata cu primele clipe din viață,când cea care l-a nascut l-a condamnat la suferință,abandonand-ul în spital,unde și-a petrecut primii ani din mila cadrelor medicale.De la varsta de 2 ani a fost mutat la un centru de plasament din Pitești unde a ramas pana la 6 ani,deoarce a fost mutat la alt Centru de Plasament,la Rucăr,de care aparține și în prezent.
De 23 de ani trăiește într-o lume care nu îi aparține.Viața în orfelinat a fost și este foarte dura,copii fiind nevoiți să se ajute între ei.
“Viața copiilor orfani este foarte dura”
“Nu este deloc usoara viața copiilor orfani,sunt marginalizați,jigniți,discriminați,iar partea proasta este că nu numai oamenii care nu ne cunosc fac asta,ci și educatorii și supraveghetorii noștrii.Am 23 de ani și până acum am trecut prin 2 case de copii.Degeaba nimeni nu mă iubește,nimeni nu mă vrea.M-am săturat de sfaturi și consiliere psihologică,de Protecția Copilului,de suferințe și umilințe ,jigniri și lovituri.Vreau o viața normală pe care visez să o am când termin facultatea.”
Pentru Narcis viața a fost crudă.La 19 ani a fugit din orfelinat să își cunoască părinții.Mare ia fost mirarea când a aflat că mai are 11 frați.Atunci și-a pus întrebarea: “De ce tocmai eu?De ce m-a abandonat ca pe un câine,oare nu aveam și eu loc langa frații mei?”
Dezamagit de ce a gasit în casa mamei lui,a preferat orfelinatul.S-a întors în lumea în care a crescut.A fost o lovitura prea dura pentru el,doar că acest lucru l-a ambiționat să urmeze o școală.Faptul că un copil orfan este student înseamna mult,în tara în care orfelinatele sunt mașini de alterat comportamentele sufletelor nevinovate.
“Copii care stau în centrele de plasament numai au nicio șansa.Eu simt că viitorul meu va fi foarte greu,dacă nu termin facultatea nu pot să fac nimic.Cred că dacă nu ai pe cineva să te susțină mental,financiar,nu ai nicio șansă să reusesti.Sunt foarte mulți copii care renunță pentru că nu au pe cineva care să-i încurajeze,să le spună “Esti bun!”.Eu imi doresc să lucrez în asistența socială și sper să reușesc.”
“Vreau să îmi fac un viitor și știu că doar dacă fac facultatea reușesc”
M-am întrebat de ce acest copil nu se îndepartează de domeniul în care a crescut.De ce tocmai asistență socială,ca să retrăiască toate momentele petrecute acolo? Dar am primit și răspunsul: “Am ales asistență socială nu ca să retrăiesc momentele neplăcute,ci ca să am grijă să nu trăiască ceilalti copii ce am trăit,să nu se trezească in miez de noapte speriati ca au avut un cosmar si sa nu fie nimeni langa ei sa ii sarute pe frunte,să nu ia bătaie de la copii mai mari,să nu muncească in locul îngrijitorilor și să nu fie sclavi în casa lor.Suntem orfani,nu e vina noastră.Nu trebuie să fim noi pedepsiți pentru greșelile celor mari.”
La o vârstă atat de fragedă,el vrea să lupte cu lumea întreagă,din cauza celor care i-au rapit copilăria.Vrea să le ofere un viitor mai bun sufletelor abandonate,și știe că poate face acest lucru doar cu ajutorul studiilor.
“Pentru mine studenția este un lucru magic,dar și greu.Sunt colegi care râd de mine și acum,care încearcă să mă descurajeze dar eu merg mai departe.Sunt obișnuit cu răutățile lor.Nu vreau să renunț la facultate pentru că este singurul lucru frumos de care am avut parte în viața”.
În prezent student în anul II, se intreaba ce se va întampla la anul,când va încheia studiile.Depășind limita de vârstă,nu va mai putea rămâne în Centrul de Plasament și va fi aruncat în stradă fără milă..
Deși este un loc parcă uitat de lume, acolo sunt vieți omenești, sunt copii nedoriți de familiile lor. Părinții, dacă pot fi numiți astfel, și-au părăsit copiii în speranța că cineva le va putea oferi ceva mai bun. Dar, oare ce poate fi mai bun decât o mama care te saruta dulce pe frunte și un tata care te îmbrățișează?
vineri, 28 ianuarie 2011
Cine sunt eu,jurnalistul care vrea sa schimbe lumea?
Este cea mai frumoasa profesie din lume si probabil cea mai importanta pentru ca jurnalistii ii informeaza pe membrii comunitatii lor despre evenimentele care se petrec in jurul lor si nu numai.
Jurnalistul are o misiune sociala de maxima importanta.In fiecare zi,jurnalistii din toata lumea "se bat" ca sa obtina o informatie care ar putea duce la un reportaj,stire,editorial etc. in ideea uzata pentru unii de a schimba lumea.Presa este a patra putere in stat.Fara ea nu exista societate democratica si nici drept la fericire pentru cetateni .Dar,din pacate, presa nu mai este a patra putere care ajuta,care completeaza intr-un fel sau altul,defectele si lipsurile celorlalti.Acum este presa a patra putere in stat care "taie si spanzura" in stanga si in dreapta.Jurnalistul nu este ceva care acuza,care da verdictul si sentinta.
Din punctul meu de vedere,oamenii care profeseaza jurnalismul ar trebui sa fie personalitati profund creatoare.Un jurnalist adevarat nu lasa nici-o piatra neintoarsa pentru a afla adevarul,nu este comod.Un jurnalist adevarat trebuie sa fie un seducator adevarat,sa stie ce sa spuna si cand sa spuna.Trebuie sa creeze o relatie o relatie speciala intre el si subiect pentru ca acesta sa aiba incredere in cuvantul lui,care este singurul argument ca nu va dezvalui sursa.Acuratetea comunicarii este mai importanta decat cred unii.Cei care spun adevarul sunt adeseori ignorati.Dar adevarul trebuie spus cu voce tare.El poate provoca rau doar daca il folosesti cu rautate.
Se spune ca jurnalistii,prin curajul de a spune adevarul pot schimba lumea.Dar cu parere de rau, am ajuns sa cred ca lumea nu mai poate fi schimbata.Exista atatea stereotipuri si prejudecati,incat unele sunt chiar enervante.Stim ca omul dupa o anumita varsta nu mai poate fi "modelat" si schimbat de altii...iar acesta nu merge in viata cu convingeri si teorii total gresite, si toate astea pentru ca asa vrea el.Trist dar adevarat!Omenirea a ajuns in stadiul in care,nici macar puterea cuvantului,care este imensa,nici puterea presei nu o mai poate schimba.Nici jurnalisti interesati de schimbarea lumii nu prea mai sunt.Din pacate acum sunt atrasi de preasa de scandal.Au transformat jurnalismul intr-o afacere sau si mai rau,sunt implicati in propaganda.Ca jurnalist ai obligatia sa scrii mereu adevarul.Din pacate,in zilele noastre sunt foarte multe exemple rele in acest sens.Foarte multi jurnalisti au uitat de acest principiu.Si atunci,cum avem noi pretentia ca un jurnalist sa schimbe lumea, daca el nu se poate schimba pe el insusi?In fond,jurnalistul nu mai este de mult un justitiar,ci un martor al clipei.