joi, 8 septembrie 2011

Iubeste-ma inca...

Nu ma lasa singura.Am inca nevoie de tine.Chiar daca intunericul a fost invins de zi.Chiar daca orele indica sosirea momentului despartirii noastre, chiar daca lumina soarelui se raspandeste pe cearsaful din patul nostru si marea te cheama, eu te vreau inca aici cu mine, iubitul meu...

Aici, alaturi de inima mea.Aici, cu capul sprijinit pe umarul meu.Aici, sa respiri parfumul pielii mele.Avem doar clipa asta sa stam impreuna pana cand nesiguranta ne va ajunge si ne vom desparti.Nu ma intereseaza ce se va intampla dupa...ce  posedam este ACUM. Ce sa facem cu maine, daca in azi este tot ceea ce ne dorim??? Tine-ma strans in acest moment, iubitul meu...tot ceea ce urmeaza dupa poate sa astepte.Nu pleca.Ramai si incalzete-ma in bratele tale.

O ciocarlie deja canta,salutand ziua care urmeaza sa ne desparta.O noua zi care ne va duce departe unul de celalalt fara sa ne promita ca ne vom mai intalni vreodata.

Pasii pe care ii vom face cand vom abandona acest vis, aceasta ora de iubire,vor urma o distanta de netrecut intre corpurile noastre, dar nu si intre inimile noastre, pentru ca nimeni si nimic nu va putea distruge o legatura asa stransa ca a noastra.

Tu vei pleca...eu voi ramane aici, asteptandu-te,cercetand zi dupa zi marea pentru a vedea daca mi te va aduce inapoi.

Ca va fi pentru un minut, ca va fi pentru toata viata, ca va fi pentru o eternitate, iubitul meu, ma vei gasi asteptandu'te , visand la plaja pe care ne'am sarutat prima data.

Dar acum nu vreau sa ma gandesc la despartirea noastra, acum vreau doar sa dorm langa tine.Langa corpul tau parfumat.In bratele tale care sunt singurul meu loc sigur.Alaturi de tine, care esti oceanul meu, esti viata mea,esti TOTUL...

Inca o ora, iubitul meu...doar o ora...IUBESTE-MA inca...!

ESTI TU..VISUL MEU CEL MAI FRUMOS...


Da-mi mainile!Nu pleca!Am incercat sa te las afara din gandurile mele dar inima striga prea tare din cauza durerii pe care i-o cauzeaza absenta ta pentru a putea-o ignora si a o supune la tacere.

Am nevoie de tine!Am nevoie sa te simt aproape cand golul din inima mea ma face sa cad in intunericul temerilor mele si picioarele mele merg pe marginea prapastiei.

De prea multe ori am tremurat de frig departe de imbratisarea ta, de prea multe ori am simtit nevoia de a ma abandona in bratele tale si de a inceta sa ma mai simt rau.

De prea multe ori am plans ascunzadu-ma sub cearsaful de pe patul meu pana adormeam si te visam din nou.

''Acum ca esti din nou langa mine nu vreau sa dispari ca visurile care se dizolva cand ma trezesc.

Rezeama'ti capul pe umarul meu si ramai asa, in liniste, fara sa spui nimic.Imi este de ajuns sa te am langa mine. Imi este de ajuns sa te mangai si sa te pot respira in timp ce lumea se trezeste si noi ramanem inchisi in acest vis in amurgul diminetii.

Nu vreau sa te vad suparat.Chipul tau este atat de frumos cand zambesti.

Acum este totul trecut, totul sfarsit.Sa nu mai lasam resentimentele sa degradeze iubirea noastra.

Dormi iubitu meu, dormi si nu te trezi in timp ce eu iti conturez micutele riduri din jurul ochilor cu degetele mele.

Dormi iubitul meu!...si da'mi mainile!Da-mi mainile si pastreaza-ma cu tine!Iti apartin.Imi apartii.Esti tu...VISUL MEU CEL MAI FRUMOS!...''

luni, 5 septembrie 2011

Contra la discriminaztione degli neri i zingari.




Cos'hai da guardarmi così? Sono il figlio de un UOMO . Un UOMO come lo sei tu. Un UOMO con un cuore che batte. Un UOMO che piange. Un UOMO che soffre. Un UOMO che ama. Un UOMO che spera.

Cosa vedi in me? Un animale? Un alieno? Un mostro orrendo?

Ti faccio paura solo perché il colore della mia pelle non è come il tuo? Non riesci a guardare nei miei occhi perché ciò che ci leggeresti metterebbe a nudo la tua coscienza e ti sentiresti colpevole per quello che mi hai fatto?

Dove eri mentre tendevo la mia mano verso la tua e ti chiedevo d'aiutarmi? Dove eri mentre mia famiglia  e miei amici morivano di sete a bordo di quel gommone su cui galleggiavano le speranze di altri UOMINI che, come me, si auspicavano una vita migliore?

Dove eri mentre t'imploravo d'accoglierci e non lasciarci al nostro triste destino? Dove eri mentre mi coprivo gli occhi con le mani e pregavo DIO che tu avessi pietà di noi?

Hai voltato il volto dalla parte opposta alla mia. Hai preferito continuare a guardare alla tua bella vita, evitando alla tua vista qualcosa che avrebbe potuto farti stare male ed hai finto che noi non esistessimo.

Hai finto che la nostra morte fosse un gioco, perché le nostre vite, secondo te, valgono meno di quelle della gente che ha lo stesso colore della tua pelle.

Ed anche adesso che il mare sta vomitando il corpo senza vita dei miei compagni, continui a darmi a dosso e a trattarmi peggio di un animale.

E se, un giorno, ci fossi tu al mio posto?...

miercuri, 17 august 2011

PCH

Asociatie

Asociatia Peluza Catalin Hildan Dinamo a luat fiinta in anul 2011, fiind fondata de catre aceiasi oameni care au pus umarul la formarea acestei peluze si care au facut din aceasta numarul unu in Romania vreme de multi ani, din toate punctele de vedere.

Aceeasi peluza care era privita atat cu invidie dar si cu respect de catre intreg fenomenul ultras din Romania, aceeasi peluza care a organizat deplasari impresionante atat interne cat si externe, aceeasi peluza care a dat tonul in ceea ce privește coregrafiile si spectacolul din tribune, aceeasi peluza care a realizat atat o revista cat si o emisiune radio.

Asociatia isi propune sa ofere conditiile dezvoltarii peluzei astfel incât independenta acesteia fata de conducere sau de alti factori de influenta sa nu fie pusa sub semnul intrebarii.

Aceasta asociatie ne ofera posibilitatea sa contribuim, poate intr-o masura mai mare sau mai eficienta decat pana acum, la aceasta dezvoltare a peluzei. Printr-o continua implicare in ceea ce inseamna evolutia acesteia, ne dorim sa ne detasam din nou in fruntea peisajului ultra’ din România.

De asemenea ne propunem sa aparam in continuare imaginea clubului Dinamo București, dar si imaginea, interesele si drepturile suporterilor in general, ale suporterilor dinamovisti in particular. Interesul nostru general, ca suporteri dinamoviști, este ca tot ce înseamna Dinamo, de la echipa pana la suporteri, sa evolueze si sa atinga noi culmi ale succesului.

Dorim sa devenim o voce a acestui interes dar si o voce a drepturilor suporterilor, o voce care multa vreme nu a fost ascultata, o voce impotriva abuzurilor îndreptate din mai multe directii impotriva noastra, o voce impotriva ipocriziei care înconjoara fotbalul romanesc.

Totodata, poate cel mai important obiectiv este pastrarea vie a amintirii si spiritului lui Catalin Hildan; promovarea valorilor in care a crezut si Catalin: devotament, ambitie, dragoste pentru culori, spirit de sacrificiu.

Dupa ce ani de zile am fost alaturi de Dinamo si de aceasta peluza, consideram ca este momentul sa pornim si pe acest nou drum, cu speranta ca vom reuși poate chiar mai mult decat ne-am propus.

O ISTORIE A FOTBALULUI ROMANESC

Catalin Hildan

Mai mult decat un nume…un leader.. un mit…o istorie…un simbol…o peluza… CATALIN HILDAN!

Dragoste, patima, ambitie, daruire si sacrificiu, sunt doar cateva din cuvintele care il defineau. Catalin Hildan este simbolul clubului Dinamo.. este cel care s-a nascut, a trait si a murit pentru Dinamo. Catalin Hildan reprezinta motivul pentru care iubesti culorile alb-rosii si iti doresti sa imbraci tricoul lui Dinamo.

Fara Catalin, nici noi, nici Dinamo nu am mai fi fost la fel:

“Obisnuiti sa castigam mereu, orice infrangere insemna pentru noi o adevarata drama. Plangeam, ne ofticam, iar cel mai urat dintre noi facea Catalin, care suferea enorm la orice meci pierdut. Era atat de pasionat si avea atata furie in el, incat cred ca ar fi fost in stare sa il sfasie pe cel care s-ar fi luat de el in clipele acelea”-Florentin Petre

Atras de mic de sport, a debutat cu rugby dar nu pentru mult timp, inclinatia sa spre fotbal aducandu-l in curtea clubului Dinamo in anul 1986. In scurt timp dragostea sa pentru fotbal, ambitia sa, devotamentul si atașamentul sau pentru Dinamo si-au spus cuvantul. A caștigat titlul national la toate categoriile de varsta: pitici, cadeti, juniori 2 și juniori 1.

Debutul la echipa mare a lui Dinamo a avut loc pe 2 octombrie 1994, intr-un meci impotriva Stelei, pe Ghencea, cand l-a înlocuit pe Demollari. Pentru Catalin, un meci cu Steaua insemna totul. Dupa cum spune tatal sau, Marin Hildan, victoria cu 3-2 in fata Stelei din 2000 – care a adus titlul cu numarul 15, dupa o pauza de 8 ani – a insemnat cea mai mare bucurie a lui Catalin.

Daca ar fi sa vorbim in date statistice, realizarile lui Catalin sunt impresionante, in prima divizie a imbracat de 138 de ori tricoul lui Dinamo, marcand 6 goluri; în competitiile europene a jucat 7 meciuri; iar tricoul echipei nationale a Romaniei l-a îmbracat de 8 ori, participand si la Campionatul European din 2000. In aceasta perioada a castigat un titlu national si o cupa a Romaniei.

Dar nu statistic vorbim, vorbim despre ce inseamna Catalin Hildan pentru noi, despre daruirea lui pe teren, despre lacrimile de dupa infrangeri, despre momentele unice pe care ni le-a daruit, despre dorinta de invingere si euforia sa de dupa victorii…

In toamna anului 2000, in ziua de 5 octombrie, Catalin Hildan pleaca in alta lume. Prea brusc, prea devreme si prea trist, Catalin lasa in urma lui o familia minunata si un imens gol in sufletele suporterilor care nu il vor uita niciodata si care il vor considera mereu – UNICUL CAPITAN. Astfel ziua de 5 octombrie devine cea mai trista zi din istoria clubului Dinamo.

Atitudinea sa atat din teren, unde isi transmitea dorinta de victorie tuturor coechipierilor, cat si cea exemplara pe care o avea in afara stadionului, apropierea sa de suporteri, spiritul sau unic de lupta, devotamentul si dragostea pentru culorile lui Dinamo au făcut din Catalin Hildan un idol al suporterilor dinamovisti si un model pentru toti jucatorii care au avut onoarea de a-i fi alaturi.

De la Catalin am invatat ce inseamna sa-ti doresti victoria, de la el am invatat sa fim luptatori, sa plangem dupa o infrangere si sa ne ridicam de fiecare data, de la el am invatat ce inseamna sa iubesti cu adevarat culorile alb-rosii.

Astazi, tricoul cu numarul 11 al lui Dinamo reprezintă intreaga mentalitate dinamovista, spiritul de lupta, de sacrificiu – mandria noastra, un idol si chiar mai mult … un ideal.

Catalin Hildan inseamna Dinamo. El este cel care reprezinta mai mult decat oricine numele Dinamo iar noi, suporterii avem datoria sa purtam vie flacara amintirii sale, sa ducem mai departe tot ce am invatat de la el, sa il cinstim si sa ii aparam numele.

Odata cu numele, Peluza Catalin Hildan duce mai departe idealurile si spiritul sau, Catalin fiind mereu prezent in sufletele noastre, fiind simbolul care va continua sa ne dea incredere.

TE VOM IUBI MEREU !

CAINE PANA LA MOARTE

Alege !!!

Desfa o bere; Sau ia-ti o apa plata cu lamaie. Iesi cu tovarasii in oras; sau scrie-le pe messenger. Mergi la stadion; sau deschide televizorul.Traieste meciul; sau doar priveste-l. Canta pentru echipa ta; sau mananca linistit seminte. ‘Mareste volumul’ cand scorul nu e favorabil; sau pleaca de la stadion. Aplauda-ti favoritii in momentele grele; sau fa-le semne obscene. Ramai cu mainile curate; sau manjeste-te pentru un ‘pumn de argint’. Vopseste un steag; sau doar admira pe internet poze. Ajuta cu ce poti la ridicarea peluzei tale; sau doar lauda-te cu realizarile celorlalti. Invinge-ti corect rivalul; sau da`i un bolovan in cap. Fii solidar pana si cu adversarii cand e cazul; sau bucura-te cand li se face o nedreptate. Nu te lasa calcat in picioare; sau stai capra. Reactioneaza cand un ‘camarad’ a dat de necaz. Sau fa-te ca nu vezi. Fii suporter; sau fii spectator. Incurajeaza-ti echipa pentru a obtine rezultate; sau asteapta sa obtina rezultate pentru a o incuraja.

Ai optiuni…

…cu totii avem !

Ramane doar sa punem in balanta ce e bine pentru noi, ce e bine si pentru cei la care tinem sau pentru cauza pe care o sustinem. Atat! In cazul nostru, a celor care facem parte (sau cel putin pretindem asta) din fenomenul fotbal lucrurile sunt complicat de simple. Pe vremuri, cei ale caror locuri le ocupam noi, aia tineri, au reusit sa formeze, din instinct, un domino. Un domino construit din dragostea pentru culorile echipei careia si-au dedicat tineretea, din pasiunea pentru fotbal si pentru tot ce inseamna el. E adevarat, ajutati din plin si de atitudinea celor care le reprezentau in teren aceasta pasiune. Cu timpul insa, au inceput sa dispara piese. Una au luat-o conducatorii, alta impresarii jucatorilor, ba o alta jurnalistii, una mafia pariurilor, inca o piesa furata chiar de cei pentru care raguseau in fiecare week-end, ori de televiziuni, etc. Si mai dureros…pana chiar si de ei. Dar nimeni din cei care au furat cate o piesa nu s-a multumit cu putin, iar acestea au inceput sa dispara din ce in ce mai mult si tot dominoul sa se clatine din ce in ce mai tare. Piesele au fost schimbate cu probabil singurul punct comun al tuturor partilor implicate :

BANII. Multi bani. Si mai multi ! cat mai multi ! …

Clasa de jos a fost mancata aproape in intregime de sistem, omul cu o situatie precara fiind nevoit sa stea in afara stadionului in care a trait atatea satisfactii, din cauza preturilor impuse de conducerea cluburilor. Nu ca ar mai fi avut ce sa vada..pentru ca mafia pariurilor a avut grija sa transforme jucatorii in actori. Sau a impresarilor care i-au facut sa alerge de foame si nu din pasiune pentru clubul pe care il reprezentau. Sau a televiziunilor care s-au dus glont catre dobitoci si i-au indobitocit si mai tare prin denigrarea oamenilor care incercau sa puna piesele la loc. Sa nu uitam de cei care s-au dezis de “reconstruire” si au vandut din ele. Sau aceia printre care din pacate se numara din ce in ce mai multi in ziua de azi…cei resemnati, cei care nu vand piese dar le pierd din diferite motive. Fie din lejeritatea de a mai lupta pentru vremurile bune, fie pentru ca nu mai pot asta, fie din scarba, fie din fel de fel de alte motive.

Dar in general din DEZBINARE…

Pentru ca te axezi sa-ti dobori rivalul cand adevaratii inamici, toti cei care au inceput si continua cu brio sa strice totul, asteapta sa ne spargem capetele, sa infundam puscarii, sa ne bagam singuri pumnul in gura, sa cedam, sa ne resemnam !
Fotbalul romantic sau fotbalul modern ?

Deci ?! ALEGE !

joi, 28 iulie 2011

La storia de Barbie


Nel lontano 1945 a Los Angeles nasce in un garage quello che oggi è un colosso del mondo dei giocattoli; Mattel. Il marchio è la fusione dei nomi di due amici (Mattson ed Elliot) che costruivano mobili in legno per le case di bambola. Ruth Handler è la moglie di Elliot e collabora con i due amici. E' lei la "mamma" di quella che sarà Barbie. Colpita dal fatto che sua figlia preferiva giocare con le immagini delle attrici ritagliate dalle riviste anzichè con le classiche bambole, ebbe un ' intuizione; in un 'epoca in cui predominava la bambola per giocare a fare la mamma, perchè non rompere gli schemi con una bambola dal corpo di donna con la quale le bambine potevano identificarsi e giocare alla "donna moderna"? All' inizio però la sua idea non viene presa tanto in considerazione. Nel 1956 la svolta; durante un viaggio in Svizzera, Ruth vede in un negozio di giocattoli la bambola Lilli tratta dal personaggio dei fumetti del tedesco Reinhard Beuthien. La bambola è molto simile a quella che la Handler aveva in mente così ne compra tre pezzi e le porta in America decisa , visto il successo di Lilli in Germania e Svizzera, di rielaborarla e metterla in produzione.
Ed ecco che il 9 Marzo del 1959 prende vita Barbie (chiamata così in onore della figlia che l' aveva ispirata) una piccola venere di circa 30 cm dal corpo sinuoso e il make up in voga all' epoca. Inutile dire che il suo successo fu enorme e dalla prima versione con un costumino da bagno a righe, se ne aggiunsero altre con gli abiti ispirati al guardaroba delle star.
Questa piccola bambola è il perfetto rappresentante delle mode degli anni in cui "vive"; abiti, viso, mestieri svolti, amici e proprietà quali case, macchine, tutto cambia a seconda del periodo. Infatti in molti testi di storia della moda Barbie compare come simbolo di moda e nel 1976 in America in occasione del bicentenario dell' indipendenza degli Usa, Barbie fu messa assieme ad altri oggetti simbolo di quegli anni in un contenitore chiamato "Capsula del Tempo" che verrà aperto nel 2076 affinchè i nostri successori possano conoscere e ricordare come vivevano i loro predecessori! Ma la vita di questa bambola non è sempre stata rose e fiori; infatti spesso è stata accusata di dare ai bambini messaggi sbagliati in quanto il mondo che la Barbie propone è basato sulla materialità, il consumismo e l' apparire a tutti i costi. Critiche eccessive visto che molto spesso i bambini sono più saggi di noi e sanno che gli oggetti e la vita che popone Barbie servono solo a stimolare la loro fantasia. Inoltre visto che Barbie rispecchia la vita degli anni in cui viviamo, bisognerebbe riflettere più su in che tipo di società viviamo e non demonizzare un semplice simbolo di quello che creiamo noi!

Barbie


Papusa Barbie

Cum a aparut papusa Barbie care avea sa faca istorie pe piata jucariilor din intreaga lume? Povestea papusii Barbie incepe in 1956, cand Ruth Handler, sotia fondatorului firmei de jucarii Mattel din SUA, a descoperit in vitrina unui magazin dintr-un oras elvetian o papusa adulta, statueta Lilli, cu par bogat, buze senzuale si bust proeminent.

Sotii Handler au cumparat drepturile de autor asupra statuetei Lilli, iar numele papusii este un diminutiv al numelui fiicei creatorilor ei, Barbara. Prima aparitie a papusii, in 1959, la Targul international de jucarii de la New York, a fost intampinata cu reticenta de parinti, care considerau ca Barbie este nepotrivita pentru copii, din cauza dimensiunilor de top model ale acesteia: inaltime de 1, 83 cm si masurile 96-46-96. Nelasandu-se coplesiti de esec, sotii Handler au schimbat vestimentatia papusii, imbracand-o intr-un costum de baie si au inceput sa o vanda in California.

Succesul nu a intarziat: in trei luni de vara s-au vandut aproximativ 350.000 de exemplare. S-a declansat astfel o veritabila barbie-manie, care a devenit obiect de studiu pentru psihologi sau specialisti in marketing.

De-a lungul timpului papusa a capatat silueta lui Marilyn Monroe, cu celebra rochie ridicata ca de vant, chipul lui Elisabeth Taylor, care, dupa rolul Cleopatrei, a devenit celebra, sau al apetisantei Pamela Anderson. in editie limitata, papusa a mai imprumutat chipul altor vedete, precum: Claudia Schiffer, Naomi Campbell, Spice Girls sau Kate Winslet din Titanic. De asemenea, Barbie a fost imbracata in costum de astronaut in timpul aselenizarii sau in halat alb, de sora medicala, in timpul razboiului din Vietnam.

In perioada relaxarii relatiilor cu americanii de culoare, papusa a aparut in chip de negresa. In epoca hippie Barbie avea parul lung si blugi, apoi s-a imbracat in fusta scurta, in perioada mini. Din 1996, Barbie a devenit bruneta si si-a schimbat dimensiunile, potrivit noilor standarde:86-56-83.

Pentru papusa Barbie, aceasta vedeta de plastic, au fost create tinute si accesorii de nume celebre, precum Yves Saint Laurent, Christian Dior, Valentino, Perry Ellis, Oscar de la Renta sau Bob Mackie. Chiar daca barbie-mania a trecut, si in momentul de fata Mattel vinde in medie 1,5 milioane de papusi pe saptamana. Aceasta demonstreaza ca Barbie a trecut testul timpului cu succes, ramanand si acum una din cele mai dorite papusi din lume.

miercuri, 27 iulie 2011

Sa zbor...din nou...

Sunt zile dezbracate de cuvinte.Zile de furtuna interioara...
Am uitat cum poti sa zbori. Aripile mele nu imi mai amintesc mangaierea vantului si nici a caldurii soarelui.
Picioarele mele merg pe pamant, murdarindu'se de praf si lacrimi, timp in care cerul ramane un regat inaccesibil.
Si totusi a fost o perioada in care zborul nu imi era exclus.
O perioada in care stiam sa ma invart printre nori ca un pescarus.O perioada in care lovitura realitatii nu imi rupsese aripile si inca mai credeam in posibilitatea viselor.
Iar acum, in schimb, sunt aici la bordul unei prapastii punand la indoiala zboru.Indoindu-ma de incercarea de a scoate in evidenta zborul, sau chiar a renunta de teama sa nu fiu inghitita de golul care se afla sub mine.
Aripile mele sunt prea slabite.Prea mult timp nu le'am intins, nu le'am desfasurat.Prea mukt timp au fost ramase nemiscate pe spatele meu...si acum cand nevoia de a zbura se intoarce in inima mea, ma tem ca nu as avea insufletirea potrivita pentru a traversa cerul si a ma intoarce la transformarea din timpul trecut.
Dar poate, intr'o zi, voi zbura din nou fara observatii si impedimente. Picioarele mele se vor inalta treptat de pe pamant.
Vantul ma va inalta cat mai sus.Degetele mele vor deveni aripi delicate ca de fluture.Voi atinge cerul din nou, dandu'mi seama ca pentru a zbura este de ajuns sa incerci, sa te lasi purtata de zbor pur si simplu...

Volare...di nuovo

Ci sono giorni nudi di parole. Giorni di tempesta interiore...

Ho dimenticato come si fa a volare. Le mie ali non ricordano più la carezza del vento, ni il calore del sole.

I miei piedi caminano nella terra, sporcandosi di polvere e lacrime, mentre il cielo rimane un regno inaccesibile.

Eppure c'è stato un tempo in cui il volo non mi era precluso.

Un tempo in cui sapevo volteggiare tra le nuvole come un gabiano. Un tempo in cui la ferita della realtà non aveva ancora squarciato le mie ali ed io credevo nella possibilità dei sogni.

Ed ora, invece, sono qui, sul bordo del precipizio dubitando di volare. Dubitando se tentare di spiccare il volo, oppure rinunciare per la paura di essere inghiottita dal vuoto che si trova sotto di me.

Le mie ali sono troppo deboli. Per troppo tempo non le ho più dispiegate. Per troppo tempo sono rimaste immobili sulla mia schiena...ed ora che il bisogno di volare torna a farsi vivo nel mio cuore, temo che non abbiano il vigore adatto per attraversare il cielo e tornare a librarsi con la lievità di un tempo.

Ma forse, un giorno, tornerò a volare senza accorgermene. I miei piedi si solleveranno, lentamente, da terra.

Il vento mi sospingerà verso l'alto. Le mie dita sfioreranno le ali delicate di una farfalla. Toccherò di nuovo il cielo, rendendomi conto che per volare basta lasciarsi andare....

marți, 19 iulie 2011

Se face ca...

Se face ca sambata imi place atat de mult...

 Se face ca toate aceasta strada stiu ca ma va ghida catre o destinatie...mai degraba...la destinatia MEA, cea pentru care sunt nascuta si crescuta pana azi...

Se face ca eu vreau propriu sa vad lucrurile care ma asteapta, in sensul de a reuni in sfarsit toate bucatile din puzzel'ul existentei mele si a da un sens a tot ce am vazut si a tuturor persoanelor care, chiar si pentru putin tim, au facut parte din viata mea...

Se face ca azi am stiut ca o prietena foarte buna a primit o veste minunata si sunt cu adevarat fericita pentru ea :))
Se face ca ma bizui pe vointa Acelui Dumnezeu de acolo de sus pentru ca stiu ca si daca ma pune inaintea obstacolelor si suferintelor, o face pentru a face sa cresc...pentru ca orice pas inainte ma indruma cat mai aproape de jumatatea mea...acea jumatate pe care El a pregatit'o pentru mine.
Se face ca inca nu inteleg multe lucruri, sunt convinsa ca, reproducand cuvintele Silviettei( http://it.wikipedia.org/wiki/Silvietta), roata se intoarce in viata fiecaruia pentru a intoarce si a incanta cate putin pe fiecare...

Se face ca aveti dreptate toti ...seninatatea naste din interiorul nostru ,nu chiar de la persoana care teoretic ar trebui sa iti  pondereze viata...
Pentru ca pana si acea persoana intr'o zi te'ar putea trada...ar putea sa plece... sau ar putea chiar sa se intample contrariu...
Arta de a face totul sa alunece in favoare sa si de  a nu lua prea mult pentru obstacolele mai mult sau mai putin mari ale vietii se invata cu anii...cu experienta...si la 21 ani cred ca sunt pe drumul cel bun...

C'è che...

C'è che il sabato mi piace tanto...

C'è che tutta questa strada in salita so che prima o poi porterà ad una destinazione... anzi... alla MIA destinazione, quella per la quale sono nata e cresciuta fino ad oggi...

C'è che io voglio proprio vedere cosa mi aspetta, in modo da riunire finalmente tutti i pezzi del puzzle della mia esistenza e dare un senso a tutto quello che ho vissuto e a tutte le persone che sono entrate, anche per poco, a far parte della mia vita...

C'è che oggi ho saputo che una mia cara amica ha ricevuto una bellissima notizia e sono davvero felice per lei :))

C'è che mi affido alla volontà di quel Dio lassù che so che anche quando mi pone davanti ostacoli e sofferenze, lo fa per farmi crescere... perchè ogni passo avanti mi porta sempre più vicino alla mia meta... a quella che Lui ha preparato per me.

C'è che anche se non capisco molte cose, sono convinta che, a dirla con le parole di Silvietta, la ruota fa il turno nelle vite di ciascuno di noi per girare e per accontentare un po' tutti...

C'è che avete ragione tutti... La serenità nasce da dentro noi stessi... e non bisogna farla dipendere da nessuno altro da noi... nemmeno dalla persona che teoricamente dovrebbe condividere la tua vita...

Perchè anche quella persona un giorno potrebbe tradirti... potrebbe andare via... o potrebbe anche accadere il contrario...

L'arte di farsi scivolare tutto addosso e di non prendersela troppo per gli ostacoli più o meno grandi della vita si impara con gli anni... con l'esperienza... e a 21 anni credo di essere sulla buona strada...

Ganduri in mii de nuante: Dorinte...

http://www.youtube.com/watch?v=c2eRfaZ1-uM

Eh Gia..

eh già
sembrava la fine del mondo
ma sono ancora qua
ci vuole abilità
eh, già
il freddo quando arriva poi va via
il tempo di inventarsi un’altra diavoleria

eh, già
sembrava la fine del mondo
ma sono qua
e non c’è niente che non va
non c’è niente da cambiare

col cuore che batte più forte
la vita che va e non va
al diavolo non si vende
si regala

con l’anima che si pente
metà e metà
con l’aria, col sole
con la rabbia nel cuore
con l’odio, l’amore
in quattro parole
io sono ancora qua

eh, già
eh, già
io sono ancora qua

eh, già
ormai io sono vaccinato, sai
ci vuole fantasia
e allora che si fa?
eh, già
riprenditi la vita che vuoi tu
io resto sempre in bilico
più o meno, su per giù

più giù, più su
più giù, più su

più su, più giù
più su, più giù
più su, più giù
più su

col cuore che batte più forte
la vita che va e non va
con quello che non si prende
con quello che non si dà

poi l’anima che si arrende
alla malinconia
poi piango, poi rido
poi non mi decido
cosa succederà?

col cuore che batte più forte
la notte ha da passà
al diavolo non si vende
io sono ancora qua

eh, già
eh, già
io sono ancora qua
eh, già
eh, già
io sono ancora qua
io sono ancora qua
eh, già
eh, già

Dorinte...

Vreau sa scriu.Din nou. Ca atunci cand eram mica si scriam rauri de cuvinte in jurnalele mele 'secrete'. Scriu pentru a ma intelege.Pentru a intelege trecutul meu.Dar si prezentul. Dar si pentru a intelege inca unde trebuie sa merg. Nu ma invinuiti daca imi scriu viata intr'un blog...nu este mania protagonismului...dor vointa de a povesti celor care vor sa auda , si in acelasi timp sa povestesc fara a fi judecata.

Corabia vietii mele a abandonat in sfarsit ruta traversata de furtuni si valuri si si'a pregatit o mare calma , sub un cer favorizat de claritate si cu un curcubeu la orizont.

Iata ca am reusit intr'un final sa imi pun toata cartile pe masa si sa ii cer nota celui care imi apartine.

Iata ca am realizat obtinerea seninatatii 'interioare', in pofida faptului ca raman unele intrebari fara raspuns, dar sunt constienta ca am si eu am dreptul la 'bucatica' mea de fericire si intentionez sa fac totul pentru a o obtine.

Iata ca imi dau seama ca sunt pe treapta de a ma ingriji pe mine insami , de a nu avea nevoie de niemni, de a nu depinde psihologic de nimeni.
Este o senzatie frumoasa. E o constientizare , aceasta vointa. Este un lucru ce tine de obtinere, de irevocabilitate.Este un sentiment care nu va fi maturat de adierea vantului , ci care va ramane inca la bordul corabiei mele precum o frunza ramate atasata in copac.

Desideri...

Ho voglia di scrivere. Di nuovo. Come quando ero piccina e scrivevo fiumi di parole nei miei diari "segreti". Scrivo per capirmi. Per capire il mio passato. E il mio presente. E per capire anche dove devo andare. Non biasimatemi se scrivo la mia vita in un blog... non è mania di protagonismo... solo voglia di raccontare a chi vuole sentire, e nello stesso tempo raccontare senza paura di essere giudicata.

E la nave della mia vita abbia finalmente abbandonato la rotta attraversata da tempeste e marosi e si sia incamminata lungo un mare placido, sotto ad un cielo tendente al limpido e con un bell'arcobaleno all'orizzonte.


Ecco che sono riuscita finalmente a mettere tutte le mie carte in tavola e a pretendere il conto di quello che mi spetta.


Ecco che mi accorgo di essere serena "dentro", nonostante rimangano alcune questioni irrisolte, ma consapevole che anche io ho diritto alla mia fetta di "felicità" e che ho intenzione di fare di tutto per conquistarla.

Ecco che mi rendo conto del fatto di essere in grado di badare a me stessa, di non aver bisogno di nessuno, di non dipendere psicologicamente più da nessuno.

E' una bella sensazione. E' una consapevolezza, questa volta. E' qualcosa di acquisito, di non revocabile. E' un sentimento che non verrà spazzato via dai venti, ma che resterà ancorato alla mia nave come la vela rimane attaccata all'albero.

marți, 10 mai 2011

Best friends forever!!!




http://www.youtube.com/watch?v=2ltC1N9JD2A

Best friends forever!!!

Aseara nu aveam somn si mi-a venit o idee minunata.Sa creez o rubrica pe blogul meu in care sa le arat tuturor cine sunt prietenii mei, si cand spun asta ma refer la cei care si-au castigat dreptul sa apara in aceasta rubrica.Astfel in fiecare zi,sau macar la 2 zile voi publica poze cu prietenii mei si citate care ii caracterizeaza.

•A avea un prieten este mai vital decat a avea un inger. – Nichita Stanescu
•Un prieten este cineva care are aceeasi dusmani ca si tine. – Abraham Lincoln
•Imi place sa stiu totul despre noii mei prieteni, dar nimic despre cei vechi. – Oscar Wilde
•Prietenia inseamna a fi frate si sora, doua suflete ce se ating fara sa se confunde, doua degete ale aceleiasi maini. – Victor Hugo
•Prietenia este inchisoarea sufletului de buna voie in trup strain. – Dimitrie Cantemir
•Alaturi de un prieten adevarat este cu neputinta sa ajungi la neznadejde. – Honore de Balzac
•Prietenia indoieste bucuriile si injumatateste necazurile. – Francis Bacon
•Prietenia e lucrul cel mai greu de explicat. Nu este ceva ce se poate invata la scoala. Dar daca nu ai invatat ce inseamna prietenia inseamna ca nu ai invatat nimic. – Muhammad Ali
•Drumul catre casa unui prieten nu e niciodata lung. – Necunoscut

•Cand nu mai am putere inchid ochii si realizez ca prietenii mei imi sunt energia mea. – Necunoscut

marți, 3 mai 2011

VeDeTe la radio-TV

Ziua Libertăţii Presei sărbătorită la Universitatea din Piteşti





Astazi, studenţii anului II Jurnalism au sărbătorit Ziua Libertăţii Presei într-un mod inedit. Sub îndrumarea profesorilor Georgiana Popescu şi Remus Cîrstea, au realizat prima emisiune radio-tv din istoria universităţii, intitulată vedete la radio tv.
Structurată într-o parte de radio şi una video, emisiunea pamflet a avut ca scop imortalizarea stării actuale a mass-media româneşti, studenţii imitând diferite vedete precum Mircea Badea, Mihaela Rădulescu, Daniela Crudu sau Mircea Solcanu.

Iniţiativa a venit că o completare a aceluiaşi stil original de petrecere a zilei de 3 mai, după ce anul trecut, aceeaşi studenţi au prezentat colecţia de haine făcute din ziare, numită "News Collection"

Ziua mondială a Libertăţii Presei, sărbătorită pe 3 mai, încearcă să reamintească importanţa informării corecte a publicului de către jurnalişti, informare ce poate fi realizată cu exactitate doar prin respectarea dreptului inamovibil al liberei exprimări.


Ce părere au câţiva oameni ai presei locale, despre libertatea presei în România

Delia Duminică - asistent universitar al Universităţii din Piteşti, Facultatea de Jurnalism:
“Nu pot epuiza subiectul «Presa din românia la ora actuală» în câteva secunde. Presa din România mai are de muncă. Vin de la bibliotecă unde studiez colecţiile vechi de ziare şi mă uitam că şi în perioada comunistă, cu toată cenzura şi tot, se scria mai curat, respectându-se interesul cetăţeanului; erau altfel decât toate mizeriile ce apar acum în ziare.”

Alină Popescu - asistent universitar al Universităţii din Piteşti, Facultatea de Jurnalism:
“Să sperăm că e doar o vârstă a presei şi că se vor maturiza cei din presă. Studenţi care vor ieşi din facultăţi, cred că vor reuşi să schimbe ceva. Noi, românii, suntem dezamăgiţi de actuală situaţie, dar nici nu facem mare lucru. Ne plângem, ne plângem, dar nu facem nimic. Asta este stilul românesc. Şi am avea multe de reparat la presa de azi, începând de la calitate până la eliminarea manipulării politice.”

Flavia Jinga, ziarul Argeşul:
“Libertatea presei ţine de fiecare jurnalist care îşi asumă libertatea lui în ogradă lui. Deci libertatea presei nu este ceva general valabil şi un concept fad, impersonal, golit de sens, ci ţine de fiecare jurnalist în parte care îşi asumă teritoriul lui, nervii lui, munca lui şi ideile lui.”
Aceasta a avut şi un mesaj pentru viitorii jurnalişti:” Să fie ei înşişi să îşi asume munca, să nu aibă temeri de şefi şi să fie nişte “câini care muşcă rapid şi bine»”.


Mihai Corbescu
Irina Dumitraşcu
Andreea Mihai

Foto: Mihai Corbescu

CITATE DESPRE PRESA SI LIBERTATEA EI!

  • Libertatea noastra depinde de libertatea presei, iar aceasta nu poate fi limitata fara afi pierduta. Thomas Jefferson

  • Nu exista lege mai mare in jurnalism decat aceea de a spune adevarul si de a insela diavolul.Walter Lippmann

  • Libertatea presei este binecuvantare atunci cand se scrie despre altii si calamitate cand ne gasim pe noi insine acuzati de multe. Samuel Johnson

  • Presa libera poate fi buna sau rea, dar in mod sigur fara libertate va fi intotdeauna rea. Albert Camus


  • Jurnalismul nu va fi niciodata silentios: aceasta este cea mai mare virtute dar si cea mai mare slabiciune a jurnalismului. Henry Anatole Grunwald


  • Libertatea presei lucreaza in asa fel incat nu exista multa libertate de la ea. Grace Kelly

  • Daca ar fi sa decid intre a avea un guvern fara ziare sau presa fara guvern, nu as exita vreun moment sa aleg cea de-a doua varianta. Thomas Jefferson


  • O stire trebuie sa fie asemenea unei fuste mini purtata de o femeie frumoasa. Destul de lunga pentru a acoperii subiectul, dar destul de scurta ca sa fie interesanta. Anonymous

luni, 2 mai 2011

Ziua libertatii presei

Pe 3 mai la ora 12 in sala I 309 studentii de la Jurnalism anul II sarbatoresc Ziua Libertatii Presei intr-un mod inedit pentru a arata tuturor ca presa are un rol important viata lor.Micutii jurnalisti vor prezenta prima emisiune radio-tv sub numele de: ”VeDeTe la RADIO-TV”.Acestia vor imita diverse vedete din showbiz-ul romanesc precum Andreea Esca, Mircea Badea, Andreea Marin si multi altii.Va invitam sa sarbatoriti alaturi de ei.Va fi un moment de neuitat!

marți, 5 aprilie 2011

Crede in tine!

Ajunsa acasa dupa o zi aglomerata imi voi indreptata furia oarba catre umilul televizor care este prezent in domiciliul fiecaruia. Aceast etern subiect mi-a furnizat inca o idee si m-a umplut de un amestec de frica si confuzie.Mai concret, noua reclama la frigiderele (si nu numai) Arctic. Asadar, cat de rau ai ajuns sa ai nevoie ca frigiderul sau cuptorul sa iti spuna, sa crezi in tine??? Eu cred ca destul de jos. Nu este de ajuns ca deja te imbina Renault sa fii “ propiul tau sofer “( inca nu mi-am luat permisul dar parca ai de ales cand ai un Renault) sau ca “prietenii stiu de ce” cand tu habar nu ai si te chinui de 4 ani sa afli (sau de cand este reclama aceea nesuferita). Nu domnule, acum psihologul tau este prajitorul de paine...”stie el de ce”.Nu vad cum, in ce fel si prin ce miracol acest slogan reuseste sa vanda aparatura electro-casnica si oricum daca cineva s-ar obosi sa imi explice as refuza sa inteleg (aviz celor de la comment :) ). Poate se gandesc sa lanseze un trend. Ma gandesc la seria Bebeko. “NU POTI sa ai un copil pana nu ai gama Bebeko”. E clar! Pana si eu inteleg asta. Daca vrei sa crezi in tine cumpara un Arctic. Usor, usor va reusi sa isi intaresca pozitia ca brand-ul cel mai ales in randul maniacilor depresivi probabil.Chiar cand ma gandeam ca am terminat dezbaterea acestei fascinante revelatii si am stabilit targetul din noua promotie Arctic, site-ul lor ma aduce inapoi precum un cosmar recurent. Arctic “Te place cand zambesti” !?!?! Si daca nu zambesc, ma fugareste prin casa? Am sa ajung sa zambesc nervos ori de cate ori ma apropii de bucatarie precum o hiena? Sau poate vine sa intaresca ideea de “Crede in tine...fii fericit...viata e frumoasa....lasa lama jos din mana …nu iti mai atinge venele cu ea...cumpara Arctic!”Cine "coace" aceste sloganuri??? Si mai interesant, cine accepta si plateste aceste sloganuri???“Cheia e la tine” (reclama la bere), “Pisicile simt diferenta” (reclama la o mancare de pisici), “Activ la interior - se vede la exterior” (reclama la un iaurt), “Dare for more” (reclama la un suc), ..”.Iesi in MCavatanj” (reclama la un fast food), “Just do it” (reclama la incaltari sport) , ...”Daca am trai si noi la fel de intens precum musculita aceasta” (reclama la un operator de telefonie mobila)....happy shopping!In incheiere va las sa cugetati si sa va minunati iar eu ma duc sa pap o banana si sa ii povestesc cuptorului copilaria mea.

Unde au disparut...?

Statutul de student nu mai e ce era pe vremuri (bineînţeles că sunt ipocrita pentru că nu am de unde ştii cum era pe vremuri, dar vorbesc şi eu din auzite). De ce spun asta? Deoarece mă uit la multi studenti şi nu pot accepta că sunt pe aceeaşi treaptă cu ei. Cei mai mulţi sunt inculţi, iar unii dintre ei au devenit atleţi ai prostiei. Nu mai suport să le văd feţele nedumerite de bovine aterizate în centrul oraşului. Nu le mai suport muzica proastă şi replicile de rahat. Îmi este dor de o discuţie inteligentă pe subiecte variate, îmi este dor de o discuţie despre muzica veche sau fotbal purtată la un pahar de vin (roşu, se ştie). Nu le mai suport feţele nedumerite la auzul oricărei glume care nu conţine cuvinte obscene, de parcă tocmai aş fi încercat explicarea fenomenului de rezonanţă magnetică.Unii sunt pur şi simplu proşti (în sensul de coeficient de inteligenţă scăzut) - pe aceştia îi vezi dintr-o mie pentru că au tot timpul fie o expresie perplexă, fie o căutătură încruntată. Alţii sunt doar inculţi - oricât le-ai cere părerea despre un film (spre exemplu), tot despre ultima comedie dobitoacă îţi vorbesc sau despre ultimul hit al lui Guţă. Evident că sunt câţiva care promit, dar lor le lipseşte stilul şi îi simţi că, deşi au intelectul necesar sunt, pur şi simplu, neciopliţi. Oricât ar încerca, nu pot aprecia un vin bun, ci numai un pahar de tărie. Nu pot avea o prietenă, trebuie sa ajunga cu ea in dormitor. Categoria cea mai puţin comună este reprezentată de cei fără pic de personalitate: au inteligenţa, au ceva bun-simţ, dar nu posedă pic de originalitate, aşa că devin în scurt timp copii la indigo ai celor din jur (după norocul fiecăruia - manelist sau rocker, împărat sau proletar - în funcţie de cei pe care îi au aproape).Că tot ziceam mai sus de fete, unde au disparut fetele astea care stiau sa se comporte cu un baiat?.Mă refer, bineînţeles la subtilităţile romantismului şi ale seducţiei. Mă refer la un zâmbet fugar, la o discuţie despre vremea de afară care să le dea speranţe. Baietii trebuie sa citeasca lucruri în postura corpului şi în culorile asortate ale îmbrăcăminţii unei femei, în parfumul şi în eleganţa mersului(bineinteles fara tigare in mana). Da, idioatelor, felul în care mergi pe stradă contează. Da, idioato, un barbat nu vrea să-ţi văda sânii şi fundul alături de tot bulevardul, ci vrea să mergi doar alături de el pe stradă şi să il laşi să ghiceasca lucrurile de sub straie. Baietii vor ca o atingere pe mână să însemne ceva. Şi nu doar pentru că isi inchipuie ei că înseamnă ceva. Când ii spui că îţi place o melodie, trebuie să citeasca ceva din sufletul tău în versurile şi în ritmul acela! Femeie nu te nasti,ci devii! So!...unde au disparut bunele maniere si feminitatea?

joi, 24 martie 2011

Time for fun :))

1.    Doi studenti stateau de vorba:
-Auzi ma (intreba unul), da ce e ala sah?
-Ba (ii raspunde celalalt) sahul e pisesle alea care le bagam noi in punga cand jucam table.


2.    I: Cum se desparte in silabe SESIUNE?
R: RES-TAN-TE

3.    In sesiune Dumnezeu il trimite pe Sf. Petru sa vada ce fac studentii de la diferite facultati..se intoarce Sf. Petru si da raportul:
- studentii de la medicina invata pe rupte, studentii de la ase invata pe rupte, studentii de la politehnica dau petreceri, beau si se distreaza..
Dupa o vreme, Dumnezeu iar il trimite pe Sf. Petru pt aceeasi chestie..vine Sf. Petru si ii zice:
- studentii de la medicina nu stiu altceva decat sa invete.. aia de la ase la fel, aia de la politehnica petrec de zori..
In sesiune iar il trimite Dumnezeu pe Petru sa verifice..
- studentii de la medicina stau treji nopti intregi ca sa invete, aia de la ase la fel, aia de la politehnica se roaga de zor
Dumnezeu: -BUN! p-astia ii trecem!

Despre dragoste...

Erai sigur pe tine, erai genul de baiat care stia intotdeauna ce sa spuna si cand sa spuna, aveai sute de prieteni care te faceau sa nu te simti niciodata singur, aveai o prietena care te iubea si pe care in adancul sufeletului si tu o adorai...puteai sa te numesti popular sau implinit, puteai sa te numesti fericit din punctul de vedere al tuturor doar din al tau mai putin.Mereu nemultumit, erai atras de tot ce nu aveai, vedeai ce stralucitoare sunt lucrurile altora si ti le doreai chiar daca erau seci, frumoasa lor poleiala te atragea.Nu mai simteai iubirea pentru ca o aveai, era deja in tine…asa cum un om puternic nu ar mai vrea sa fie tare, un om sanatos nu ar mai ravni sa fie sanatos sau un om frumos nu si-ar mai dori frumusete asa si tu imbatat de dragoste te-ai crezut stapan pe ea si nu ti-ai mai dorit-o...pentru ca nimeni niciodata nu sufera pentru lipsa lucrurilor pe care le are. Faceai tot ce iti dicta instinctul, doar pentru ca puteai, si ce dulce sentiment era...te gandeai atunci cand umileai inteligent un baiat sau cand flirtai cu iubita unui prieten ca e sentimetul suprem...sa simti ca poti face orice vrei.Erai ca un suveran pe tron, cel putin asa te imaginai, aveai tot ce iti doreai, pentru ca in mod nedrept ai fost binecuvantat cu parinti intelegatori, iar peste toate mai aveai si frumusetea omului tanar, pareai intr-adevar pur dar in adancul tau ascundeai putreziciune.Dar clipele acelea sunt trecute, acum esti cu capul plecat si cu mainile sprijinite pe oglinda din baie, esti stors de lacrimi si ai ochii rosii de durere si de plans, o imagine jalnica, atat de departata de idealul masculin pe care ti-l doreai...nu mai esti omul de ieri sau de acum o saptamana, esti decazut, rupt si blestemat de propriile tale fapte, te intrebi cum ai putut sa fi atat de orb si de nesabuit...te prabusesti in genunchi si incepi sa plangi iara, nu ai mai facut-o de cand te-ai julit la genunchi intr-a doua...dar acum esti singur cu tine si iti permiti sa fi din nou copil.Cand straluceai si te credeai un zeu, nu iti refuzai nimic, nicio placere...nu iti pasa de nimeni si de nimic, atunci cand glumeai rautacios nu vedeai tristetea din ochii prietenilor, atunci cand inselai cu nonsalanta nu te gandeai la durerea din sufletul iubitei, atunci cand iti laudai bogatia nu simteai invidia de pe chipul lor. Credeai ca tot ce ai va fi al tau pentru totdeauna de asta nu aratai deloc dragoste sau respect, erai ca un mosier care credea ca tot i se cuvine, uitand de pamanturile sale lasand totul in voia sortii.Totul a fost asa pentru tine pana intr-o noapte ploioasa de februarie, cand te simteai bine la barul de la spalatorie inconjurat de “fete” si prieteni, prin fum si printre sticle de bere erai in mediul tau. Erai centrul atentiei ca de fiecare data, simtindu-te bine cu prietenii tai si uitand de iubita care te astepta singura acasa, de momentele cand i-ai jurat iubire vesnica privind in ochii ei, cand erai inca la inceputul relatiei si erai in stare sa faci orice sa o farmeci si sa o stii numai a ta, toate aceste ganduri erau departe de tine, pierdute printre stropii de alcool.Acum era in bratele tale altcineva, nu ii stiai nici bine numele dar o doreai pentru ca nu era inca a ta...simplu, capabil de rationamente fine si cateodata de momente geniale, acum te invaleai in nepasare. Acum zambesti cu amar, dar atunci te considerai la fel de neinfricat ca un erou grec, plecai in lupta fara scut nu iti imagineai ca vreo sageata te poate atinge.Raceala zilelor de ianuarie ai inceput sa o simti in suflet, cand te-ai intalnit cu cea mai buna prietena a iubitei tale, nu credeai ca ai s-o vezi in "cercul tau" cum nici ea nu credea ca o sa te vada imbratisand atat de tandru pe altcineva.Din acest moment fatal fierea a inceput sa curga, in cateva zile erai despartit de iubita ta si purtai vina distrugerii unei relatii superbe, nu mai erati cuplul care intorcea priviri si nu va mai statea "atat de bine impreuna", ai incetat sa vorbesti la plural. Te gandeai in momentele acelea ca ai sa treci peste, in rautatea ta ti-ai zis ca macar tu erai cel care a ranit si nu invers...te consolai ca ai fost atat de bun incat ea nu a cautat altceva si ea era asa plictisitoare incat te-a impins spre altcineva.Ca un betiv trezit in zorii zilei, ai inceput sa simtit cum visul in care ai trait se destrama, luand cu el fericirea ta si lasand in schimb gustul amar al vinovatiei, ai vazut ca zilele fara ea nu au aceeasi aroma, ca nici o mangaiere nu o poate egala pe a ei...ca nici o soapta nu iti incalzea sufletul ca "te iubesc"-ul ei, oricat ai fi fost de arogant si egoist simteai ca ai pierdut ceva de pret.Orb ai fost cand nu ai realizat iubirea ce i-o purtai, era asa de puternica in sufletul tau incat fara sa stii pe ea ti-ai cladit viitorul.Noptile erau pline de scenariile tale, te gandeai ce face, unde este, cu cine...stiai ce ai fi facut tu in locul ei si te speriai ,stiai ca in atata timp petrecut impreuna i-ai transmis din teribila ta dorinta de razbunare iar asta nu iti dadea pace.Apoi prietenii au fost bucurosi sa iti spuna ca ea a gasit pe altcineva, ti-au zis-o direct, cu o inocenta fatarnica ca si cum ar fi fost uimiti ca nu stii deja.Da chiar aseara ai aflat ,de atunci nu ai putut sa dormi sau sa functionezi, nu il stiai pe el si asta te consola caci il numeai maimutoi,dar in sinea ta iti era teama ca este mai presus ca tine ceea ce s-a si intamplat,acum se transformase in tot ce nu ai fost tu pentru ea , incepi sa-i vezi calitatile si iti dai seama ca o poate face sa te uite, incepi sa nu te mai consideri cel mai bun, usor usor cobori de pe tron.Esti inlemnit, gandul iti fuge aiurea si imaginatia care te-a ajutat intotdeauna acum e cel mai mare dusman al tau...de fapt tu esti, incepi sa te prabusesti din interior, incepi sa vezi numai raul din jurul tau.Mintea ta este inundata de imagini, iti pui mainile la tample si te rogi ca aceasta avalansa sa se opreasca, vezi fara sa vrei cum cei doi se tin de mana in centru, cum ea rade, cum e vesela...cand era cu tine radea la fel, chiar si cand tu erai nepasator ea iti arata ca te iubeste.Era fericita numai cand te vedea, acum va fi fericita cand il va vedea pe el. Incerci sa tragi aer in piept si sa te calmezi, dar mintea te pedepseste, oricat ai incerca sa te gandesti la altceva nu te poti concetra si iti apare ea in minte, orice ai gandii este legat printr-un fir invizibil de ea...de cum arata, de cum zambea, de ce gandea si cum vorbea.Incepi sa plangi, nu ai mai facut-o de mult, aproape uitase-si cum e, o vezi cu ochii mintii, e atat de frumoasa, la fel de frumoasa ca atunci cand statea in pragul dormitorului cu un zambet strengaresc pe chip, dar acum nu mai era dormitorul tau si incepi fara sa vrei sa te gandeshti la ceea ce nu puteai pana atunci concepe.O vezi in bratele lui , o vezi cum il strange la piept , cum zambeste...tot ce ai vazut-o simtind impreuna cu tine acum simtea cu el. Cazi in genunchi si simti cum inima ta este o simpla rana in piept, cum nimic in jurul tau nu mai are rost si iti blestemi momentul de ratacire, te intrebi de ce lumea mai exista cand tu in suflet ai atata durere. Cum de puterea ce tine separate frumosul si uratul, binele si raul, iadul si raiul nu se prabuseste odata cu tine...te intrebi de ce zambesc oamenii si de ce mai cade ploaia, cu ce sens se mai intampla toate acestea.Te ridici cu greu si incepi sa nasti ura, vrei sa ia totul in jur foc si sa se cutremure pamantul...atata ura ai in suflet incat te intrebi daca vei mai putea vreodata sa simti altceva, urasti fericirea si pe toti oamenii fericiti. Te gandesti numai la ea si la el, cum cea careia ii ziceai "zana" ar putea fi fericita fara tine, cum ochii aceea mari si verzi ar putea sa priveasca pe altul asa cum te privea pe tine, nu vrei sa crezi ca fata care pana acum un timp era de drept numai a ta acum este fericita fara tine.Au trecut doi ani de cand nu mai e a ta, ploaia a facut loc zapezii dar mizeria din sufletul tau nu a facut loc decat altei mizerii...privesti pe geam si vezi cum zapada fuge de vant si involutar nu recunosti palida imagine din coltul geamului, aceea slaba si mortuara masca e chipul tau.Pleci capul si iti dai seama ca toata puterea ta era din iubirea ei...

luni, 21 martie 2011

Ori suntem prieteni ori nu mai suntem???

Ce sunt prietenii...?

Pentru mine un prieten adevărat e cel la care ştiu că pot apela oricând, la orice oră din zi sau din noapte. Un om pe care mă pot baza. Un om care ar sta să asculte tot ce am să-i spun, fără să se plictisească. Un om care să mă accepte aşa cum sunt, cu bune sau cu rele. Un om care să nu profite de mine. Un om care să-mi spună verde-n faţă ce are de spu


s, un om căruia şi eu să-i pot spune adevărul, fără supărare şi ranchiună. Un om care, idiferent de categoria sa socială şi de mărimea portofelului, să nu mă facă să mă simt inferioară sau superioară. Un om cu capul pe umeri, inteligent şi cu bun simţ… Un om asemănător mie, la suflet…

So, câţi oameni sunt lângă noi? Câţi ne sunt prieteni? Câţi sunt amici şi câţi sunt doar simple cunoştiinţe? Câţi dintre ei ne consideră prieteni? Relaţia asta de prietenie poate fi univalentă? Ce este acela un prieten adevărat?

Întrebări peste întrebări… Întrebări la care fiecare din noi are un răspuns diferit pentru că simţim diferit, trăim diferit…

Am avut mulţi prieteni de-a lungul vieţii… Şi fete şi băieţi. Trebuie să recunosc că fetele au fost întotdeauna cele mai rele… În faţă îmi zâmbeau şi erau lapte şi miere, iar pe la spate îşi ascuţeau cuţitele şi incercau sa imi fure prietenii. Normal, pe măsură ce am crescut, mi-am ales prietenii cu mai multă grijă, zic eu… Câţi am păstrat dintre toţi, până acum? Unul singur… Culmea, un băiat… Vorbesc rar cu el, uneori mă întreb ce face, dar nu-l sun… Dar, cu toate astea, îl simt aproape de mine şi ştiu că, dacă voi avea vreodată nevoie de ceva, el va fi acolo, gata să mă ajute, gata să mă sprijine…

Am mai cunoscut oameni… La facultate, în baruri, , la concerte… Pe unii i-am plăcut din prima, la fel cum pe alţii i-am antipatizat… Cu unii am ieşit, am fost la concerte, la restaurant, în baruri, în parc… Dar câţi îmi sunt prieteni? Eu îi consider pe toţi prieteni, pentru că nici unul nu m-a lăsat baltă la nevoie… Îi accept aşa cum sunt, cu defectele şi problemele lor… Le duc dorul atunci când sunt departe şi aştept fremătând reîntâlnirea… Cu unii vorbesc zilnic, cu alţii mai rar… Într-unii simt câteodată o falsitate… În alţii simt o superioritate care nu e dată neapărat de inteligenţă… În alţii simt o invidie care n-aş putea spune de unde vine… Inainte treceam uşor peste accesele astea de personalitate, dar nu fără să mă supăr, în sinea mea, că nu am găsit nişte prieteni mai sinceri…intre timp totul s-a schimbat...ii am langa mine doar pe cei care merita cu adevarat.

Şi-acum revin… Cine sunt prietenii, de fapt? Pentru mine sunt oamenii alături de care îţi place să-ţi petreci timpul… Sunt cei cu care poţi vorbi… Sunt cei în care poţi avea încredere… Sunt cei cu care te simţi bine… Sunt cei lângă care te simţi în elementul tău… Sunt cei care îţi seamănă cel mai mult… Sunt cei pentru care te gândeşti cu săptămâni înainte ce să le faci cadou de ziua lor… Sunt cei pe care îi suni de Revelion şi nu le dai SMS-uri… Sunt cei pe care-i suni atunci când te simţi singur… Sunt cei care, cu puţin noroc, nu te vor dezamăgi niciodată şi vor fi mereu alături de tine…

Studentie studentie...

Studentie, studentie…
Cu nopti albe de betie;
Cand petrecerea e-n toi,
Sesiunea-i peste voi.

Ce te faci tu dimineata?
Cu o foaie alba-n fata?

Iata mintea de student,
Ce nu prea a fost atent,
La religie candva,
Pe cand scolar se numea:

“Doamne! Doamne!
Te rog azi cu pietate,
Iarta-ma Tu de pacate…
Am gresit, n-am invatat,
Am fost tare-aglomerat.
Promit Tie, negresit,
Doamne! Data viitoare,
Jur c-am sa fiu pregatit,
Pentru orice intrebare.”

Sa nu-l credeti mincinos,
Caci nu este nici n-a fost.
El vorbeste necajit
Si regreta c-a gresit…

Dar precum orice minune
Nu tine decat trei zile,
Dorul lui si pietatea
Intr-o clipa dar s-au stins,
Cand pe foaie, langa nume
A stat scris cu rosu- ADMIS…

Time for fun :))

1.Trei studenti la medicina se intreceau in minunile pe care le`au facut pe masa de operatie.
primul spune:
- bai..mama mea a ramas fara un ochi...si i`am montat un ochi de sticla. acum vede mai bine ca inainte..va spun!

al 2`lea...
-asta nu`i nimic. soacra mea a fost calcata de tren si a ramas fara picior. i`am montat un picior din lemn...acum fuge la 60 de ani prin curte de neoprit.

la 3`lea...
-ehe...voi sunteti slabi...
bunica mea la batranete si`a pierdut memoria. asa ca i`am atasat la spate o cutiuta unde i`am mai pus un creier. acum face logaritmi si ecuatii de gredul 3.

-du`te mai ..cine a mai vazut asa ceva?? intreaba primul student..

-mata cu ochiul de sticla!!

Imnul studentilor

luni, 14 martie 2011

Facultatea-singura speranta

   Nu ai ocazia să vezi prea des cum arata iadul pe pamant însa o versiune a acestuia o gasești la Centrele de Plasament.
În aceste locuri parca uitate de lume sunt vieți omenești,suflete nevinovate,nedorite de familiile lor.În aceasta ‘casa’, zilele nu trec precum gandul ca în basme, ci sunt stanci neclintite.Timpul și locurile exterioare sunt mirifice,asemeni unui basm,pentru sarmani copii ce încearca să își creeze o “viata” într-o închisoare.
   Copii care traiesc în centrele de plasament nu au prea multe șanse în viața.Cu toate acestea,sunt persoane care au ambiție.Acesta este și cazul lui Narcis Lazar,care a luptat cu orice prejudecăți și idei preconcepute despre copii orfani și în prezent este student la Universitatea din Pitești,cu specializarea –Asistență Socială-.
   Drama lui a început odata cu primele clipe din viață,când cea care l-a nascut l-a condamnat la suferință,abandonand-ul în spital,unde și-a petrecut primii ani din mila cadrelor medicale.De la varsta de 2 ani a fost mutat la un centru de plasament din Pitești unde a ramas pana la 6 ani,deoarce a fost mutat la alt Centru de Plasament,la Rucăr,de care aparține și în prezent.
De 23 de ani trăiește într-o lume care nu îi aparține.Viața în orfelinat a fost și este foarte dura,copii fiind nevoiți să se ajute între ei.

“Viața copiilor orfani este foarte dura”


   “Nu este deloc usoara viața copiilor orfani,sunt marginalizați,jigniți,discriminați,iar partea proasta este că nu numai oamenii care nu ne cunosc fac asta,ci și educatorii și supraveghetorii noștrii.Am 23 de ani și până acum am trecut prin 2 case de copii.Degeaba nimeni nu mă iubește,nimeni nu mă vrea.M-am săturat de sfaturi și consiliere psihologică,de Protecția Copilului,de suferințe și umilințe ,jigniri și lovituri.Vreau o viața normală pe care visez să o am când termin facultatea.”
Pentru Narcis viața a fost crudă.La 19 ani a fugit din orfelinat să își cunoască părinții.Mare ia fost mirarea când a aflat că mai are 11 frați.Atunci și-a pus întrebarea: “De ce tocmai eu?De ce m-a abandonat ca pe un câine,oare nu aveam și eu loc langa frații mei?”
   Dezamagit de ce a gasit în casa mamei lui,a preferat orfelinatul.S-a întors în lumea în care a crescut.A fost o lovitura prea dura pentru el,doar că acest lucru l-a ambiționat să urmeze o școală.Faptul că un copil orfan este student înseamna mult,în tara în care orfelinatele sunt mașini de alterat comportamentele sufletelor nevinovate.
   “Copii care stau în centrele de plasament numai au nicio șansa.Eu simt că viitorul meu va fi foarte greu,dacă nu termin facultatea nu pot să fac nimic.Cred că dacă nu ai pe cineva să te susțină mental,financiar,nu ai nicio șansă să reusesti.Sunt foarte mulți copii care renunță pentru că nu au pe cineva care să-i încurajeze,să le spună “Esti bun!”.Eu imi doresc să lucrez în asistența socială și sper să reușesc.”

“Vreau să îmi fac un viitor și știu că doar dacă fac facultatea reușesc”


   M-am întrebat de ce acest copil nu se îndepartează de domeniul în care a crescut.De ce tocmai asistență socială,ca să retrăiască toate momentele petrecute acolo? Dar am primit și răspunsul: “Am ales asistență socială nu ca să retrăiesc momentele neplăcute,ci ca să am grijă să nu trăiască ceilalti copii ce am trăit,să nu se trezească in miez de noapte speriati ca au avut un cosmar si sa nu fie nimeni langa ei sa ii sarute pe frunte,să nu ia bătaie de la copii mai mari,să nu muncească in locul îngrijitorilor și să nu fie sclavi în casa lor.Suntem orfani,nu e vina noastră.Nu trebuie să fim noi pedepsiți pentru greșelile celor mari.”
   La o vârstă atat de fragedă,el vrea să lupte cu lumea întreagă,din cauza celor care i-au rapit copilăria.Vrea să le ofere un viitor mai bun sufletelor abandonate,și știe că poate face acest lucru doar cu ajutorul studiilor.
   “Pentru mine studenția este un lucru magic,dar și greu.Sunt colegi care râd de mine și acum,care încearcă să mă descurajeze dar eu merg mai departe.Sunt obișnuit cu răutățile lor.Nu vreau să renunț la facultate pentru că este singurul lucru frumos de care am avut parte în viața”.
   În prezent student în anul II, se intreaba ce se va întampla la anul,când va încheia studiile.Depășind limita de vârstă,nu va mai putea rămâne în Centrul de Plasament și va fi aruncat în stradă fără milă..
   Deși este un loc parcă uitat de lume, acolo sunt vieți omenești, sunt copii nedoriți de familiile lor. Părinții, dacă pot fi numiți astfel, și-au părăsit copiii în speranța că cineva le va putea oferi ceva mai bun. Dar, oare ce poate fi mai bun decât o mama care te saruta dulce pe frunte și un tata care te îmbrățișează?

vineri, 28 ianuarie 2011

Cine sunt eu,jurnalistul care vrea sa schimbe lumea?

Jurnalistul este adunarea,scrierea,editarea materialului pentru noi surse de informatii cum ar fi ziare ,televiziuni,reviste sau alte canale de transmitere a informatiilor.
Este cea mai frumoasa profesie din lume si probabil cea mai importanta pentru ca jurnalistii ii informeaza pe membrii comunitatii lor despre evenimentele care se petrec in jurul lor si nu numai.
Jurnalistul are o misiune sociala de maxima importanta.In fiecare zi,jurnalistii din toata lumea "se bat" ca sa obtina o informatie care ar putea duce la un reportaj,stire,editorial etc. in ideea uzata pentru unii de a schimba lumea.Presa este a patra putere in stat.Fara ea nu exista societate democratica si nici drept la fericire pentru cetateni .Dar,din pacate, presa nu mai este a patra putere care ajuta,care completeaza intr-un fel sau altul,defectele si lipsurile celorlalti.Acum este presa a patra putere in stat care "taie si spanzura" in stanga si in dreapta.Jurnalistul nu este ceva care acuza,care da verdictul si sentinta.
Din punctul meu de vedere,oamenii care profeseaza jurnalismul ar trebui sa fie personalitati profund creatoare.Un jurnalist adevarat nu lasa nici-o piatra neintoarsa pentru a afla adevarul,nu este comod.Un jurnalist adevarat trebuie sa fie un seducator adevarat,sa stie ce sa spuna si cand sa spuna.Trebuie sa creeze o relatie o relatie speciala intre el si subiect pentru ca acesta sa aiba incredere in cuvantul lui,care este singurul argument ca nu va dezvalui sursa.Acuratetea comunicarii este mai importanta decat cred unii.Cei care spun adevarul sunt adeseori ignorati.Dar adevarul trebuie spus cu voce tare.El poate provoca rau doar daca il folosesti cu rautate.
Se spune ca jurnalistii,prin curajul de a spune adevarul pot schimba lumea.Dar cu parere de rau, am ajuns sa cred ca lumea nu mai poate fi schimbata.Exista atatea stereotipuri si prejudecati,incat unele sunt chiar enervante.Stim ca omul dupa o anumita varsta nu mai poate fi "modelat" si schimbat de altii...iar acesta nu merge in viata cu convingeri si teorii total gresite, si toate astea pentru ca asa vrea el.Trist dar adevarat!Omenirea a ajuns in stadiul in care,nici macar puterea cuvantului,care este imensa,nici puterea presei nu o mai poate schimba.Nici jurnalisti interesati de schimbarea lumii nu prea mai sunt.Din pacate acum sunt atrasi de preasa de scandal.Au transformat jurnalismul intr-o afacere sau si mai rau,sunt implicati in propaganda.Ca jurnalist ai obligatia sa scrii mereu adevarul.Din pacate,in zilele noastre sunt foarte multe exemple rele in acest sens.Foarte multi jurnalisti au uitat de acest principiu.Si atunci,cum avem noi pretentia ca un jurnalist sa schimbe lumea, daca el nu se poate schimba pe el insusi?In fond,jurnalistul nu mai este de mult un justitiar,ci un martor al clipei.

marți, 18 ianuarie 2011

Fitza de fitza...:))

Am tot văzut în ultima vreme lume prin oraş care tot cară tot felul de plăsuţe după ei. Dar nu orice plăsuţe, ci din alea pe care scrie mare "ZARA" sau "SEPHORA" sau "LEE COOPER"...adică cum să umblu eu cu plasa de plastic dacă mai am ceva de cărat când pot să arăt lumii că eu mi-am luat chestii de la magazinele astea, adică eu chiar sunt cineva.E una dintre multele chestii pe care nu le pricep. Păi eu decât să mai car o plasă după mine, mai bine îmi iau sau o geantă mai mare sau un ghiozdan şi am încheiat povestea...Deci mă gândesc că nu sunt trendy destul, sau nu am destule fiţe ca să fac asta...Pe mine de multe ori mă şi distrează să le văd pe duduile astea cum cară după ele, atârnate o plasă de te miri unde în care ea are de fapt salam şi roşii cumpărate de la alimentară...Vorba aia a românului " Prostul nu e prost destul pana nu e şi fudul"...

In cautarea fericirii...

E mai vechi filmul, dar abia acum l-am vazut şi sincer m-a impresionat foarte mult. Lupta unui tată, a unui om, de a supravieţui şi de a îşi face un rost de viaţă... Sunt câteva scene care m-au impresionat foarte mult, una dintre ele fiind cea în care tatăl şi fiul sunt nevoiţi să doarmă în toaleta de la metrou şi el era disperat efectiv că nu mai aveau nici unde să stea, nu avea bani, sau măcar un job. Şi altă scenă emoţionantă este cea în care alfă că a primit postul de broker pentru care făcuse internship-ul...îi dăduseră lacrimile şi încerca să se abţina.Viaţa, cred, îţi oferă cele mai reale scenarii care însă uneori par a fi dureros de veridice. Felul în care este prezentată drama acestui om e teribil de mişcător. Ştiu că sunt atâţia oameni care sunt în aceeaşi situaţie, şi care aleg poate varianta cea mai uşoară- cerşitul, furatul etc, dar omul ăsta s-a chinuit să îşi păstreze copilul lângă el, să reuşească să îşi găsească un rost în viaţă.Şi într-adevăr, stai şi te întrebi de ce apare în Declaraţia de independenţă acea menţionare despre libertatea de a merge în căutarea fericirii....Oare nu se atinge niciodată şi e mereu o căutare? Nu pot spune că aş crede asta, deoarece am avut şi am încă momente în care chiar sunt fericită. Şi nu mă refer numai la starea opusă tristeţii, ci la o senzaţie frumoasă, interioară care se manifestă în exterior printr-o figură luminoasă, radiantă chiar şi un zâmbet care îmbie la alte zâmbete. Ador starea de fericire!Şi săptămâna asta am fost foarte fericită! Mi-am început noul job, m-am apucat de cursuri de tango, am cunoscut nişte oameni foarte frumoşi, mi-am luat în sfârşit două cărţi pe care le voiam de multă vreme, am dansat, am iubit ( şi iubesc în continuare), am dat şi am primit flori...lucruri mai mici sau mai mari care pe mine mă fac fericită.Uneori chiar cred că scopul meu pe pământul ăsta e să fac cât mai multă lume fericită şi să schimb cât mai multe vieţi... Îmi place la nebunie să văd că lumea se bucură de ceva ce spun sau fac...bucuria aceea sinceră care se citeşte în ochi şi se simte în bătăile inimii tot mai accelerate.Aşa că sper ca toată lumea să fie cât mai fericită pentru cât mai mult timp! Dacă poţi să zâmbeşti, de ce să nu o faci? Sigur acel zâmbet schimbă ceva în tine dar şi în alţii!

Lumea in care traim...

Am auzit nişte lucruri la ştiri azi care mi-au provocat dureri de cap sincer: una ar fi ca s-a decis mărirea salariilor şi a primelor! Da, o veste bună, doar ca această mărire este valabilă doar pentru domnii din conducere!!! Mizerabilii ăştia şi-au votat mărirea salariilor şi a primelor cu atâta neruşinare încât îţi stă mintea în loc. Asta în timp ce sectorul de stat in general suferă de ceva vreme de pe urma reducerilor salariale, a primelor a bonusurilor...Sincer îmi venea să mă duc să le dau foc! Hotărârile de genul ăsta incită la anarhie si la violenţă. Cum să aibă atâta nesimţire încât să voteze prime de vacanţă mai mari şi salalrii mai mari pentru guvernanţi, atâta vreme cât populaţia anagajată în sectorul de stat este ca vai de capul ei, mai ales cu noul val de scumpiri (vezi energia, carnea etc)???!!!Nu ştiu cât efect o să aibă presa care a comentat şi va comenta această situaţie, pentru că se pare că în ultima vreme nivelul de nesimţire al jegurilor din conducerea acestei ţări a atins nişte cote mai mult decât alarmante! Îmi spunea cineva că pentru a putea fi politician trebuie să poţi să înghiţi o broască pe stomacul gol, dimineaţa. Ei bine, ai noştri cred că le înghit cu sacul, şi cred că au trecut şi la alte specimene mult mai scârboase! O-i fi eu naivă, optimistă şi inocentă în gândire, dar cum mama sărăciei să faci aşa ceva?? Şi după aia, naiv, Ministerul Finanţelor cere împrumutri ed 120 de milioane de Euro de la bancile comerciale!!!! Că tranşa de împrumut european vine numai mai încolo. Totul îmi crează senzaţia unui film prost, în care unul dintre personaje este un individ rasfăţat, cheltuitor, iresponsabil, tâmpit şi poate chiar retard, care nefiind în stare să se gestioneze se tot împrumută în stânga şi în dreapta, dar nu ezită să arunce cu banii pe curve, chefuri şi voie buna ( astea ar cam fi echivalentul parlamentarilor şi guvernanţilor). Numai că în toată chefuiala lui, tembelul uită că de fapt el nu trage ponoasoale acţiunilor sale, ci restul lumii din jurul lui!!! Şi cum se trateaza un asemenea comportament: păi una dintre variante ar fi privarea de resurse financiare, dar şi ferirea de tentaţia cheltuirii aiurea- cu alte cuvinte izolarea creaturii într-un spaţiu ferit de orice tentaţii şi idei. Acuma, cum să faci asta cu statul????? Nu prea ai cum, şi uite aşa continuă românii să mănânce un rahat mai mare decât ei, ambalat intr-o frumoasă folie portocalie!!!! Păi pentru cretinii ăştia aş fi de acord şicu impozitul proporţional ! ce naiba! fură bani să ai de unde să dai înapoi! AAaaaaa......şi fondurile pentru sănătate au scăzut anul acesta cu 10%!!!!că şi aşa aveau prea mulţi bani, ce le trebuie atâţia?Tot o chestiune financiară este şi a doua fază, dar are legătură şi cu celălalt subiect fierbinte-gripa porcină. Toată lumea aude la ştiri că la primele simptome să te prezinţi la medicul de familie şi să îţi faci testul. Ce nu se spune este că acest test costă 500 de lei!!!! Şi că de la Balş te trimite la Cantacuzino, sau mai rău, acasă, să aştepţi eventual să faci febră şi să te simţi mai rău. Păi cum să coste atâta un amarât de test asemănător cu exudatul faringian?????? Pentru ce să coste???? până şi testul HIV e gratuit şi virusul ăsta a făcut mai multe victime de-a lungul timpului.... Dacă şi în chestiuni de viaţă şi de moarte spiritul capitalist este cel care domină, sincer, am ajuns in troaca porcilor...mai rău chiar decât troaca procilor- până şi porcii se feresc de noi! Şi mă întreb dacă şi pentru vaccinul antigripal - pe care medicii de familie sunt obligaţi să îl facă persoanelor care îl solicită- trebuie plătită vreo taxă! Nu m-ar mira sincer.Nu pot spune că urmăresc presa, ascult numai radio-ul şi nu am auzit încă nicio chestie cum că lumea s-ar revolta de chestiunea plăţii testului. Şi nu pentru că nu există...ci pentru că sau lumea consideră normal aşa ceva, sau pentru că lumea nu se testează.... Şi atunci de unde actualizările de cifre cu numărul de îmbolnăviri în fiecare zi??? S-a creat deja o isterie teribilă cu boala asta, lumea este bombardată constant cu tot felul de ştiri, de actualizări, de drame... Dar realitatea nu o prezintă nimeni! Realitatea fiind aceea a costului testului, a vaccinului-poate- etc.A ajuns să fie un lux în ţara asta să te îmbolnăveşti. Dacă înainte se spunea că nu-ţi permiţi nici să mori, ei bine acuma nici de boala nu mai ai voie!Aştept să văd cu ce noutăţi mai vin orele şi zilele următoare...deşi cred că am ajuns la un nivel de silă şi de scârbă la care nu mă mai impresionează nimic...

Buchetul de flori al barbatului fara maini

Imaginaţi-vă un bărbat pe la vreo 30 de ani in pasaj la Unirii. Nu, nu cerşea, deşi condiţia lui fizică, i-ar fi dus pe mulţi cu gândul spre acolo. Era un bărbat îndrăgostit şi fără mâini. Exact, în loc de mâini, avea cioturi. De la cot în jos mai avea 2 cioturi mai scurte de 5 centimetri. A trecut zburând pe lângă mine şi abia dupa 1 minut am realizat că nu avea mâini. Mi-a scăpărat fulgerător prin faţa ochilor, însă, un buchet de trandafiri roşii. Pe scara rulantă am apucat să-l studiez mai bine. Ţinea buchetul de flori care se zbătea haotic din cauza curentului, cu ciotul mâinii stângi, srâns lipit partea de sus a mâinii.Am rămas hipnotizată şi l-am urmărit până şi-a întâlnit iubita. Atâta sensibilitate cât am văzut în gesturile lor nu mi-a mai fost dat să văd de mult timp

Iubire fara varsta...:x:x:x

Eram azi la Spitalul Militar, asteptand un doctor cu care aveam treaba pentru serviciu, si la un moment dat vin 3 persoane, dintre care una era pacienta ( pijamaua si papucii de casa au dat-o de gol), care trebuia sa intre in operatie.Si cand a venit momentul sa intre pe culoarul care ducea spre blocul operator isi imbratiseaza sotul si il saruta. Trebuie mentionat ca era vorba de un cuplu de varsta a treia si momentul mi s-a parut teribil de induisator. Mi-a adus aminte de o scena asemanatoare intre bunicii mei , atunci cand bunica mea ( care a murit intre timp) trebuia sa isi faca niste analize. Doar ca la ei a fost invers: bunicul meu era mai afectat decat ea...Nu stiu de ce, dar ma emotioneaza mereu, si uneori pana la lacrimi, asemenea manifestari de iubire si afectiune la cuplurile in varsta. Imi ofera cumva garantia ca se poate totusi sa ai asa ceva in viata! Sper ca atunci cand o sa am si eu 70 de ani(daca o sa apuc varsta asta) sa mai am asemenea momente frumoase...

Daca ei nu au cap de ce sa ramanem noi fara picioare?????

Nici nu mai ştiu în ce categorie să includ chestia asta: nesimtire, nepăsare, pură prostie..?La metroul de la Universitate lucrează băieţii de o grămadă de vreme, ei şi acum parcă încep să se vadă roadele muncii lor, numai că am vaga impresie că cineva îşi cam bate joc de noi. Pardoseala este dintr-un fel de marmură/gresie marmorată, foarte frumoasă de altfel, numai că nu e antiderapantă!!! Aluneci pe ea si fără să fie udă...Apăi nu ştiu zău care a fost ideea când s-a aprobat aşa ceva, eventual numai aceea de a mai avea o scuză pentru cheltuirea altor fonduri pentru înlocuirea pardoselii....Să vezi tu distracţie şi voie bună când încep ploile sau şi mai rău ninsorile!!! Ce o să mai râdă bieţii oameni care îşi vor rupe mâinile şi picioarele şi medicii de prin spitale! Şi pentru ce? pentru inconştienţa, prostia şi nepăsarea unor indivizi care stau şi se scobesc în nas şi printre scobituri şi înghiţituri de una-alta, mai hotărăsc şi ei ceva, ca să nu zică lumea că stau chiar degeaba cu mâna în fund!!!Chiar a lăsat cineva un mesaj pe unul dintre pereţii metroului spunând că pardoseala trebuie să fie antiderapantă, şi cu întrebarea " Chiar nu vă pasă?" Se pare că nu le pasă... O fi asta una dintre cele mai mici probleme, dar este una chiar sub nasul lumii, sub picioarele ei mai bine spus! Zilnic mii de oameni trec prin acel pasaj...zilnic o să fie zeci de accidente pe acolo...Şi uite pe ce se duc banii publici...şi uite de ce nu au ei bani pentru problemele oamenilor...

Boys with toys

E vorba aia că bărbaţii sunt tot nişte copii, numai că odată cu vârsta se mai schimbă jucăriile. Aseară am avut ocazia să văd manifestarea cât de poate de vie a acestei vorbe, având drept subiecţi doi indivizi, destul de maturi aş spune eu- 22 respectiv 25 de ani- care se băteau de mama focului şi de întreceau în tot felul de curse, din diferite jocuri de calculator.Ideea era că era implicat şi un joystick şi un joc de lupte! S-au jucat cred că vreo oră jumate! Era foarte amuzant la început, mai ales prin faptul că unul din ei, un bun prieten de al meu, chiar trăia acel joc, era unul cu personajul care se lupta în joc. La început îl încurajam şi eu pe Tibi, să nu se lase, dar după vreo 5 jocuri m-am plicitist şi speram ca şi ei să urmeze acelaşi drum. Da de unde! Nu se lăsau nici picaţi cu ceară! Voiai revanşe, răzbunări, orgoliile ieşeau la iveală... Era totuşi amuzant să-i văd cum se agită.Şi la un moment dat au zis că să încerc şi eu, că prea stăteam cuminte. E interesant, nu pot să mint, dar, din nou, după vreo 5 jocuri m-am plictisit. Poate şi din cauză că nu cunoşteam prea bine jocul, şi mişcările luptătorilor, sau poate pur şi simplu din cauză că nu sunt băiat! Ideea era să cunoşti miscările luptătorilor, să ştii cum să le foloseşti în avantajul tău, să te fereşti...Eu lovem aiurea, mai şi nimeream adversarul uneori, mai şi câştigam uneori...s-a întâmplat să câştig şi nici nu mi-am dat seama de asta. Vorba lui Tibi " nu e vina ta că eşti femeie"... Dar se pare că nici a lor nu e că sunt nişte copii mai mari.Oricum, e tare amuzant să-l vezi pe al tău significant other, care e în general aşa de serios, raţional, precis, cum devine în câteva secunde, un puşti de 10 ani care se agită şi se înflăcărează pentru un joc. Probabil că eu, sau poate chiar femeile în general, nu o să înţelegm asta niciodată.Măcar aşa putem spune că suntem chit: ei nu ne înţeleg pe noi, şi noi nu le înţelegemcomportamentul de copii.

Boys with toys

E vorba aia că bărbaţii sunt tot nişte copii, numai că odată cu vârsta se mai schimbă jucăriile. Aseară am avut ocazia să văd manifestarea cât de poate de vie a acestei vorbe, având drept subiecţi doi indivizi, destul de maturi aş spune eu- 22 respectiv 25 de ani- care se băteau de mama focului şi de întreceau în tot felul de curse, din diferite jocuri de calculator.Ideea era că era implicat şi un joystick şi un joc de lupte! S-au jucat cred că vreo oră jumate! Era foarte amuzant la început, mai ales prin faptul că unul din ei, un bun prieten de al meu, chiar trăia acel joc, era unul cu personajul care se lupta în joc. La început îl încurajam şi eu pe Tibi, să nu se lase, dar după vreo 5 jocuri m-am plicitist şi speram ca şi ei să urmeze acelaşi drum. Da de unde! Nu se lăsau nici picaţi cu ceară! Voiai revanşe, răzbunări, orgoliile ieşeau la iveală... Era totuşi amuzant să-i văd cum se agită.Şi la un moment dat au zis că să încerc şi eu, că prea stăteam cuminte. E interesant, nu pot să mint, dar, din nou, după vreo 5 jocuri m-am plictisit. Poate şi din cauză că nu cunoşteam prea bine jocul, şi mişcările luptătorilor, sau poate pur şi simplu din cauză că nu sunt băiat! Ideea era să cunoşti miscările luptătorilor, să ştii cum să le foloseşti în avantajul tău, să te fereşti...Eu lovem aiurea, mai şi nimeream adversarul uneori, mai şi câştigam uneori...s-a întâmplat să câştig şi nici nu mi-am dat seama de asta. Vorba lui Tibi " nu e vina ta că eşti femeie"... Dar se pare că nici a lor nu e că sunt nişte copii mai mari.Oricum, e tare amuzant să-l vezi pe al tău significant other, care e în general aşa de serios, raţional, precis, cum devine în câteva secunde, un puşti de 10 ani care se agită şi se înflăcărează pentru un joc. Probabil că eu, sau poate chiar femeile în general, nu o să înţelegm asta niciodată.Măcar aşa putem spune că suntem chit: ei nu ne înţeleg pe noi, şi noi nu le înţelegemcomportamentul de copii.