Pentru mine un prieten adevărat e cel la care ştiu că pot apela oricând, la orice oră din zi sau din noapte. Un om pe care mă pot baza. Un om care ar sta să asculte tot ce am să-i spun, fără să se plictisească. Un om care să mă accepte aşa cum sunt, cu bune sau cu rele. Un om care să nu profite de mine. Un om care să-mi spună verde-n faţă ce are de spu
s, un om căruia şi eu să-i pot spune adevărul, fără supărare şi ranchiună. Un om care, idiferent de categoria sa socială şi de mărimea portofelului, să nu mă facă să mă simt inferioară sau superioară. Un om cu capul pe umeri, inteligent şi cu bun simţ… Un om asemănător mie, la suflet…
So, câţi oameni sunt lângă noi? Câţi ne sunt prieteni? Câţi sunt amici şi câţi sunt doar simple cunoştiinţe? Câţi dintre ei ne consideră prieteni? Relaţia asta de prietenie poate fi univalentă? Ce este acela un prieten adevărat?
Întrebări peste întrebări… Întrebări la care fiecare din noi are un răspuns diferit pentru că simţim diferit, trăim diferit…
Am avut mulţi prieteni de-a lungul vieţii… Şi fete şi băieţi. Trebuie să recunosc că fetele au fost întotdeauna cele mai rele… În faţă îmi zâmbeau şi erau lapte şi miere, iar pe la spate îşi ascuţeau cuţitele şi incercau sa imi fure prietenii. Normal, pe măsură ce am crescut, mi-am ales prietenii cu mai multă grijă, zic eu… Câţi am păstrat dintre toţi, până acum? Unul singur… Culmea, un băiat… Vorbesc rar cu el, uneori mă întreb ce face, dar nu-l sun… Dar, cu toate astea, îl simt aproape de mine şi ştiu că, dacă voi avea vreodată nevoie de ceva, el va fi acolo, gata să mă ajute, gata să mă sprijine…
Am mai cunoscut oameni… La facultate, în baruri, , la concerte… Pe unii i-am plăcut din prima, la fel cum pe alţii i-am antipatizat… Cu unii am ieşit, am fost la concerte, la restaurant, în baruri, în parc… Dar câţi îmi sunt prieteni? Eu îi consider pe toţi prieteni, pentru că nici unul nu m-a lăsat baltă la nevoie… Îi accept aşa cum sunt, cu defectele şi problemele lor… Le duc dorul atunci când sunt departe şi aştept fremătând reîntâlnirea… Cu unii vorbesc zilnic, cu alţii mai rar… Într-unii simt câteodată o falsitate… În alţii simt o superioritate care nu e dată neapărat de inteligenţă… În alţii simt o invidie care n-aş putea spune de unde vine… Inainte treceam uşor peste accesele astea de personalitate, dar nu fără să mă supăr, în sinea mea, că nu am găsit nişte prieteni mai sinceri…intre timp totul s-a schimbat...ii am langa mine doar pe cei care merita cu adevarat.
Şi-acum revin… Cine sunt prietenii, de fapt? Pentru mine sunt oamenii alături de care îţi place să-ţi petreci timpul… Sunt cei cu care poţi vorbi… Sunt cei în care poţi avea încredere… Sunt cei cu care te simţi bine… Sunt cei lângă care te simţi în elementul tău… Sunt cei care îţi seamănă cel mai mult… Sunt cei pentru care te gândeşti cu săptămâni înainte ce să le faci cadou de ziua lor… Sunt cei pe care îi suni de Revelion şi nu le dai SMS-uri… Sunt cei pe care-i suni atunci când te simţi singur… Sunt cei care, cu puţin noroc, nu te vor dezamăgi niciodată şi vor fi mereu alături de tine…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu