În aceste locuri parca uitate de lume sunt vieți omenești,suflete nevinovate,nedorite de familiile lor.În aceasta ‘casa’, zilele nu trec precum gandul ca în basme, ci sunt stanci neclintite.Timpul și locurile exterioare sunt mirifice,asemeni unui basm,pentru sarmani copii ce încearca să își creeze o “viata” într-o închisoare.
Copii care traiesc în centrele de plasament nu au prea multe șanse în viața.Cu toate acestea,sunt persoane care au ambiție.Acesta este și cazul lui Narcis Lazar,care a luptat cu orice prejudecăți și idei preconcepute despre copii orfani și în prezent este student la Universitatea din Pitești,cu specializarea –Asistență Socială-.
Drama lui a început odata cu primele clipe din viață,când cea care l-a nascut l-a condamnat la suferință,abandonand-ul în spital,unde și-a petrecut primii ani din mila cadrelor medicale.De la varsta de 2 ani a fost mutat la un centru de plasament din Pitești unde a ramas pana la 6 ani,deoarce a fost mutat la alt Centru de Plasament,la Rucăr,de care aparține și în prezent.
De 23 de ani trăiește într-o lume care nu îi aparține.Viața în orfelinat a fost și este foarte dura,copii fiind nevoiți să se ajute între ei.
“Viața copiilor orfani este foarte dura”
“Nu este deloc usoara viața copiilor orfani,sunt marginalizați,jigniți,discriminați,iar partea proasta este că nu numai oamenii care nu ne cunosc fac asta,ci și educatorii și supraveghetorii noștrii.Am 23 de ani și până acum am trecut prin 2 case de copii.Degeaba nimeni nu mă iubește,nimeni nu mă vrea.M-am săturat de sfaturi și consiliere psihologică,de Protecția Copilului,de suferințe și umilințe ,jigniri și lovituri.Vreau o viața normală pe care visez să o am când termin facultatea.”
Pentru Narcis viața a fost crudă.La 19 ani a fugit din orfelinat să își cunoască părinții.Mare ia fost mirarea când a aflat că mai are 11 frați.Atunci și-a pus întrebarea: “De ce tocmai eu?De ce m-a abandonat ca pe un câine,oare nu aveam și eu loc langa frații mei?”
Dezamagit de ce a gasit în casa mamei lui,a preferat orfelinatul.S-a întors în lumea în care a crescut.A fost o lovitura prea dura pentru el,doar că acest lucru l-a ambiționat să urmeze o școală.Faptul că un copil orfan este student înseamna mult,în tara în care orfelinatele sunt mașini de alterat comportamentele sufletelor nevinovate.
“Copii care stau în centrele de plasament numai au nicio șansa.Eu simt că viitorul meu va fi foarte greu,dacă nu termin facultatea nu pot să fac nimic.Cred că dacă nu ai pe cineva să te susțină mental,financiar,nu ai nicio șansă să reusesti.Sunt foarte mulți copii care renunță pentru că nu au pe cineva care să-i încurajeze,să le spună “Esti bun!”.Eu imi doresc să lucrez în asistența socială și sper să reușesc.”
“Vreau să îmi fac un viitor și știu că doar dacă fac facultatea reușesc”
M-am întrebat de ce acest copil nu se îndepartează de domeniul în care a crescut.De ce tocmai asistență socială,ca să retrăiască toate momentele petrecute acolo? Dar am primit și răspunsul: “Am ales asistență socială nu ca să retrăiesc momentele neplăcute,ci ca să am grijă să nu trăiască ceilalti copii ce am trăit,să nu se trezească in miez de noapte speriati ca au avut un cosmar si sa nu fie nimeni langa ei sa ii sarute pe frunte,să nu ia bătaie de la copii mai mari,să nu muncească in locul îngrijitorilor și să nu fie sclavi în casa lor.Suntem orfani,nu e vina noastră.Nu trebuie să fim noi pedepsiți pentru greșelile celor mari.”
La o vârstă atat de fragedă,el vrea să lupte cu lumea întreagă,din cauza celor care i-au rapit copilăria.Vrea să le ofere un viitor mai bun sufletelor abandonate,și știe că poate face acest lucru doar cu ajutorul studiilor.
“Pentru mine studenția este un lucru magic,dar și greu.Sunt colegi care râd de mine și acum,care încearcă să mă descurajeze dar eu merg mai departe.Sunt obișnuit cu răutățile lor.Nu vreau să renunț la facultate pentru că este singurul lucru frumos de care am avut parte în viața”.
În prezent student în anul II, se intreaba ce se va întampla la anul,când va încheia studiile.Depășind limita de vârstă,nu va mai putea rămâne în Centrul de Plasament și va fi aruncat în stradă fără milă..
Deși este un loc parcă uitat de lume, acolo sunt vieți omenești, sunt copii nedoriți de familiile lor. Părinții, dacă pot fi numiți astfel, și-au părăsit copiii în speranța că cineva le va putea oferi ceva mai bun. Dar, oare ce poate fi mai bun decât o mama care te saruta dulce pe frunte și un tata care te îmbrățișează?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu