Sentimente nobile...

   Era o seara racoroasa de noiembrie.Eu ma intorceam de la o scurta plimbare cu prietenele mele.Ramasa singura pe straduta intunecata si aproape pustie care duce spre casa mea,am remarcat ca pe acea straduta mai era o persoana.In fata mea era un biet copil care statea pe un pat improvizat din cartoane si carpe pe care le luase cel mai probabil din tomberon.Lacrimile ii spalau fata obosita si suspinele lui se auzeau pana in capatul stradutei.Am vrut sa ma apropii de el dar am observat ca adormise...ghemuit ca un sarpe probabil din cauza frigului.Cu parere de rau am mers mai departe si am intrat in bloc.In timp ce imi pregateam ceva de mancare am auzit zgomote ce veneau de afara.Am alergat pe balcon sa vad ce se intampla si am ramas blocata ca o statuie.Un grup de baieti veneau spre copilul care dormea afara.Vazandu-l,au inceput sa rada de el,fara sa le pese de suferinta pe care i-o produceau.El plangea absent ca si su, nu i-ar fi vazut pe baietii rautaciosi.Dupa ce s-au plictisit sa rada de el i-au lasat niste cutii goale de suc si niste pungi posibil de biscuiti dar goale.Un alt baiat a venit din spate si i-a varsat niste covrigei pe jos.Nu s-au gandit ca poate copilul nici nu isi mai amintea gustul sucului sau al covrigeilor,sau mai grav.Poate ca nu mai mancase de cateva zile.Toti radeau zgomotos si il numeau cersetor.Foarte mandrii de ceea ce tocmai facusera si-au continuat drumul linistiti.Baietelul a ramas la locul lui,nepasandu-i de ceea ce tocmai se intamplase.Era probabil obisnuit cu astfel de tratamente.Afara era luna plina.Ochii mari si inlacrimati ai copilului se vedeau stralucind ca doua stele.Da!Era un cersetor pentru ca ochii lui mari cerseau mila,cerseau iubire,blandete,bunatate,intelegere.Obosit de atata plans,copilul s-a ridicat si a plecat,tremurand.Am plecat dupa balcon cu lacrimi in ochii.Ma durea suferinta copilului,dar mai rau m-a durut faptul ca rautatea oamenilor nu are limite.Nici egoismul,nici indiferenta.Dumnezeu ne-a invatat sa ne iubim aproapele,sa il ajutam,nu sa ii ingreunam viata,sa radem de suferinta lui si sa ne batem joc de niste suflete nevinovate si singure pe lume.Ore oamenii chiar au uitat ce inseamna bunatatea si onoarea?Chiar nu mai au nici un strop de credinta in Dumnezeu,de iubire pentru ceilalti?De ce trebuie sa se comporte ca niste animale fara suflet?De ce trebuie sa ignore suferinta oamenilor?Cred ca nimeni nu imi va putea raspunde la aceste intrebari.Tot ce pot sa fac este sa nu mai caut raspunsuri,ci sa incerc sa nu fac ceea ce fac ceilalti,pentru ca bunatatea,credinta si iubirea sunt sentimente nobile care tin de respectul fiecaruia fata de propria persoana,iar iubirea nu se obtine...nici nu se invata.Ea se afla deja in esenta ta ca om.Se naste,creste si moare odata cu noi.Depinde de noi sa stim sa o pastram si sa nu uitam ca iubirea fata de persoanele de langa noi este scutul cel mai pretios al unei fiinte umane.Sa nu uitam ca iubirea este viata insasi!