PUSCA SI CUREAUA LATA...CE COPILARIE EXISTA ODATA...
Cand eram mica,fiecare jucarie pe care o aveam era speciala.O ingrijeam,o spalam,o curatam,o adoram.Tin minte ca aveam un joc gen ledo dar era din lemn,pictat in multe culori.Poate ca nu era mare lucru dar pentru mine erau foarte importante.Cand se strica vreo jucarie nu o aruncam.Trageam de ea ca de un om aflat pe patul de spital pe care il mai tine in viata doar aparatele.Cand nu mai putea fi reparata foloseam piesele ei.Un fel de transplant pentru alte jucarii ranite.Despartirea de orice jucarie era extrem de dureroasa pentru ca odata cu ea se mai ducea un strop din copilaria mea.Nu am avut mii de jucarii,dar atatea cate am avut le-am iubit si am avut grija de ele pentru ca jucariile au reprezentat copilaria mea.Acum doua zile ma plimbam prin cartier si deodata aud un zgomot ciudat in strada.Curioasa,intorc capul sa vad ce se intampla.Zeci de masinute micute de fier erau zdrobite.Un grup de copii se amuzau pe seama acestui fapt.Erau masinutele lor.Vroiau sa vada cum sunt strivite de masinile mari,cele adevarate.Nu stiu ce inseamna pierderea unei jucarii.Din pacate pentru ei copilaria este tunata cu telefoane mobile si calculatoare.Nu mai sunt respectate eforturile parintilor si nici ceea ce au primit poate cu greu.Deja vor ca de Mos Craciun sa primeasca ultimul tip de telefon cu touchscreen.Multi copii nu au nici macar o masinuta sa se joace cu ea,in timp ce ei le aruncau.Priveam ramasitele masinutelor imprastiate pe strada si ma durea...ma doare inca faptul ca ei nu mai au copilarie.Oare asa vor fi si copii mei...?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu